Cristian Gentea şi-a dat DEMISIA din fruntea PSD Argeş

tot articolul
Cristian Gentea şi-a dat DEMISIA din fruntea PSD Argeş

A venit decizia de numire a noului director de la Finanţe Argeş!

tot articolul
A venit decizia de numire a noului director de la Finanţe Argeş!

PSD Argeş suferă de Sindromul Stockholm

tot articolul
PSD Argeş suferă de Sindromul Stockholm

Gentea, veşti bune! Tarife mai mici la Apa Canal

tot articolul
Gentea, veşti bune! Tarife mai mici la Apa Canal

Publicitate

Vizualizezi:acasa -> politic -> Iohannis, încă un refuz pentru Lia Olguţa Vasilescu!


Iohannis, încă un refuz pentru Lia Olguţa Vasilescu!


Google
Iohannis, încă un refuz pentru Lia Olguţa Vasilescu! După ce Viorica Dăncilă a discutat telefonic cu preşedintele Iohannis pe marginea numirii ultimilor doi miniştri din Guvern, Iohannis a venit astăzi cu o scrisoare în care a subliniat că refuză numirea Liei Olguţa Vasilescu în funcţia de ministru. Acesta nu a precizat nimic de Mircea Drăghici.

 ''Stimată doamnă Prim-ministru,

Prin Decretul nr. 5/2019 s-a constatat vacanța funcției de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, ca urmare a demisiei domnului Paul Stănescu din această funcție. Propunerile înaintate succesiv, de numire în această funcție de membru al Guvernului, nu au fost însoțite de înscrisurile din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, aspecte ce v-au fost comunicate prin adresele nr. CP1/149/10.01.2019 și CP1/189/17.01.2019.

În temeiul art. 85 alin. (2) din Constituție, la data de 21 ianuarie a.c., prin adresa înregistrată sub nr. 5/105/2019 ați înaintat propunerea de numire a doamnei Lia-Olguța Vasilescu în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice însoțită de documentația completă, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 51/2018, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este „autoritatea pentru: dezvoltare regională, coeziune și dezvoltare teritorială, cooperare transfrontalieră, transnațională și interregională, disciplina în construcții, amenajarea teritoriului, urbanism și arhitectură, amenajarea spațiului maritim, mobilitate urbană, locuire, locuințe, clădiri de locuit, reabilitarea termică a clădirilor, gestiune și dezvoltare imobiliar-edilitară, lucrări publice, construcții, descentralizare, reformă și reorganizare administrativ-teritorială, fiscalitate și finanțe publice locale, dezvoltarea serviciilor comunitare de utilități publice, ajutor de stat aprobat de autoritățile administrației publice locale, parcuri industriale, programarea, coordonarea, monitorizarea și controlul utilizării asistenței financiare nerambursabile acordate României de către Uniunea Europeană pentru programele din domeniile sale de activitate”.

Analizând activitatea persoanei propuse, astfel cum rezultă aceasta din documentația transmisă, constat că doamna Lia-Olguța Vasilescu nu are pregătirea de specialitate necesară în niciunul dintre domeniile care fac obiectul de activitate al ministerului pentru care este propusă. De asemenea, din aceeași documentație constat că doamna Lia-Olguța Vasilescu nu are experiența în materie necesară promovării și gestionării politicilor publice guvernamentale la nivel național în domeniul complex al dezvoltării regionale și administrației publice. Astfel, în calitate de primar, doamna Lia-Olguța Vasilescu nu a promovat și nu a gestionat politici publice de nivel național, iar în calitate de parlamentar a desfășurat activitate în comisii parlamentare care, prin obiectul de activitate, sunt direct legate fie de pregătirea sa profesională, respectiv domeniul culturii, artei și mijloacelor de informare în masă, fie au legătură cu experiența obținută în calitate de ministru, respectiv domeniul muncii și protecției sociale.

Totodată, nu se poate ignora faptul că, în calitate de ministru al muncii și justiției sociale, doamna Lia-Olguța Vasilescu a promovat un cadru lipsit de transparență în relația cu societatea civilă și în procesul de dialog social, fără consultarea actorilor implicați. Or, realizarea și asigurarea unui dialog autentic, prin implicarea partenerilor din administrația publică, mediul academic și societatea civilă, alături de pregătirea și experiența profesională sunt esențiale pentru exercitarea acestei funcții de demnitate publică. La conturarea acestui profil se adaugă declarațiile controversate, atacurile la persoană virulente, limbajul folosit în comunicările publice, presiunile asupra justiției, reținute inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, toate acestea fiind aspecte care vin în contradicție cu cerințele de responsabilitate pe care le implică deținerea unei funcții de înaltă demnitate publică, precum cea de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.

Față de aceste considerente, am decis să resping propunerea de numire a doamnei Lia-Olguța Vasilescu în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice. În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (2) din Constituție și ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale, urmează să înaintați o altă propunere pentru funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice care, în mod necesar, pe lângă respectarea condițiilor prevăzute de lege, ar trebui să răspundă și cerințelor referitoare la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experiența în materie, instruirea și aptitudinile pentru funcția în domeniu, reputația neștirbită și moralitatea", scrie Klaus Iohannis.






Etichete: nu exista etichete pentru articolul Iohannis, încă un refuz pentru Lia Olguţa Vasilescu!





Comentarii

*NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.argesenii.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
Click pe pictograma pentru a vizualiza comentariul!


Nu exista nici un comentariu pentru acest articol. Poti fi primul care comenteaza acest articol folosind formularul de mai jos.


Adauga un comentariu





   
(Maximum caractere: 20) Caractere ramase



   
(Maximum caractere: 50) Caractere ramase

   
(Maximum caractere: 3000) Caractere ramase

Va rugam introduceti codul din imaginea din dreapta pentru a preveni spamul