OFICIAL! Mircea Drăghici are DOUĂ DOSARE PENALE!

tot articolul
OFICIAL! Mircea Drăghici are DOUĂ DOSARE PENALE!

CONDAMNARE în dosarul de şantaj al lui Paraschivescu! Daune morale

tot articolul
CONDAMNARE în dosarul de şantaj al lui Paraschivescu! Daune morale

Publicitate

Vizualizezi:acasa -> actualitate -> Dr. Valentin Calu, declaraţii emoţionante de pe patul spitalui


Dr. Valentin Calu, declaraţii emoţionante de pe patul spitalui


Google
Dr. Valentin Calu, declaraţii emoţionante de pe patul spitalui Medicul argeşean Valentin Calu se simte bine la o săptămână de la accidentul din Apuseni, continuă recuperarea şi mulţumeşte lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă, el recunoscând, totuşi, că deşi condiţiile şi îngrijirea din Spitalul de Urgenţă Cluj sunt excelente, "este dificil să fii pacient". "Mă simt mai bine, continuu procesul de recuperare. Echipa medicală este desăvârşită şi am condiţii excelente de tratament" a declarat doctorul Calu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, rănit în accidentul aviatic din munţii Apuseni. Întrebat cum este să fii medic şi totodată pacient, Valentin Calu a răspuns: "Foarte dificil". "Este foarte greu. Îţi modifică total perspectiva. Când eşti medic, înţelegi prin ce trece pacientul, dar acum simt ce simte el. Poate, ca medic, nu empatizez cu bolnavul. Sigur, această nouă postură îţi modifică modul în care priveşti relaţia cu pacientul. Altfel spus, descopăr frumuseţea uitată a lucrurilor simple" a mai spus medicul.

Doctorul de la Elias a adăugat că începând din 20 ianuarie, ziua accidentului aviatic, vorbeşte mereu despre două zile şi două locuri de naştere. "De atunci, am două zile şi două locuri de naştere ", a spus Calu. Întrebat când ar putea fi externat, medicul Valentin Calu a precizat că decizia aparţine echipei medicale din Cluj. "Externarea va fi făcută atunci când echipa medicală din spital va lua această decizie. Nu am nicio problemă să stau internat atât cât va fi necesar. Nu am nicio problemă să revin cu avionul în Capitală. De o săptămână învăţ, primesc şi savurez lecţii de omenie, una după alta. Ce aş mai putea spune despre accident? Că eram în avion şi ne-am lovit de brazi. Nu mai are rost. Sunt foarte mulţumit de tot ceea ce s-a petrecut cu mine după accident. Şi mai sunt impresionat de moţii de acolo, de la locul accidentului", a mai spus medicul Valentin Calu, de la spital. Medicul argeşean Valentin Calu este unul dintre cei cinci supravieţuitori, alături de copilotul din Argeş Răzvan Petrescu şi alţi trei medici, din accidentul aviatic din Munţii Apuseni.

 






Etichete: nu exista etichete pentru articolul Dr. Valentin Calu, declaraţii emoţionante de pe patul spitalui





Comentarii

*NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.argesenii.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
Click pe pictograma pentru a vizualiza comentariul!


Nu exista nici un comentariu pentru acest articol. Poti fi primul care comenteaza acest articol folosind formularul de mai jos.


Adauga un comentariu





   
(Maximum caractere: 20) Caractere ramase



   
(Maximum caractere: 50) Caractere ramase

   
(Maximum caractere: 3000) Caractere ramase

Va rugam introduceti codul din imaginea din dreapta pentru a preveni spamul