Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada octombrie-decembrie 2020, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani, ar fi pus în circulație mai multe bancnote de euro, în cupiuri de 20, 50 și 100, susceptibile a fi contrafăcute. Cei în cauză s-ar fi deplasat în țară, unde ar fi achiziționat telefoane mobile de fabricație recentă, cu valoare însemnată, oferite spre vânzare prin platforme electronice. După realizarea achizițiilor, plasatorii ar fi revândut bunurile. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe telefoane mobile ce fac obiectul achizițiilor efectuate cu scopul plasării de monedă falsă, precum și un pistol neletal supus autorizării, dar și alte obiecte și înscrisuri cu valoare probatorie.
Cristian Gentea: 'Pentru mine, educaţia înseamnă civilizaţie'
Prezent la dezbaterea “UNIVERSITATEA – INIMA CETĂȚII”, Cristian Gentea, candidatul PSD pentru funcția de primar al Piteștiului, și-a prezentat strategia realistă și proiectele concrete menite să asigure creșterea nivelului de educație – o condiție fundamentală, în opinia domniei sale, pentru dezvolt...tot articolul
Vă urez „La mulți ani” tuturor celor care purtați acest nume și fie ca Sfântul Ilie, pe care îl reprezentați, să-și coboare ochii asupra dumneavoastră și să vă dăruiască fericire și sănătate. Gheorghe Stancu, primar comuna Bascov ...tot articolul
Felicitare Primăria și Consiliul Local Berevoești
Fie ca această zi să-şi deschidă poarta unui viitor plin de succese şi realizări, dar și de liniște și pace sufletească. Sfântul Ilie, al cărui nume îl purtaţi, să vă ocrotească şi să vă călăuzească mereu. La Mulţi Ani! Florin Proca, primar comuna Berevoești ...tot articolul
Felicitare Primăria Albeștii de Argeș
Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni. Vă doresc o zi de Sfântul Ilie cât mai frumoasă! Gabriel Popa, primar comuna Albeștii de Argeș ...tot articolul
În această zi sfântă să deschidem uşa pentru oaspeţi dragi, şi inima pentru speranţă, bucurie şi lumină. Să fim mai buni şi să privim înainte cu încredere, ştiind că dacă avem credinţă, drumul din faţa noastră va fi presărat cu împliniri. La mulți ani tuturor argeșenilor cu ocazia Sfântului Ilie! ...tot articolul
Felicitare Primăria Topoloveni
Vă urez „La mulți ani” tuturor celor care purtați acest nume și fie ca Sfântul Ilie, pe care îl reprezentați, să-și coboare ochii asupra dumneavoastră și să vă dăruiască fericire și sănătate. Gheorghiță Boțârcă, primar oraș Topoloveni ...tot articolul
Felicitare Primăria Dârmănești
Vă doresc ca de ziua numelui să vi se împlinească toate dorinţele, să fiți fericiți, sănătoși, să aveți parte numai de raze de soare în viaţă şi vă urez un sincer La Mulţi Ani cu ocazia Sfântului Ilie! Emilian Ciolan, primarul comunei Dârmănești ...tot articolul
Pentru că astăzi este o zi specială pentru dumneavoastră, mă alătur şi eu celor care vă doresc din adâncul sufletului să aveți parte numai de împliniri, satisfacţii şi multă sănătate. La mulţi ani, de Sfântul Ilie! Ion Gârleanu, primar comuna Bogați ...tot articolul
Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni. Vă doresc o zi de Sfântul Ilie cât mai frumoasă! Virgil Baciu, primar comuna Corbi ...tot articolul
Vă urez „La mulți ani” tuturor celor care purtați acest nume și fie ca Sfântul Ilie, pe care îl reprezentați, să-și coboare ochii asupra dumneavoastră și să vă dăruiască fericire și sănătate. Dănuț Stroe, primar comuna Bradu ...tot articolul
De ziua numelui dumneavoastră, vă doresc tot binele din lume, noroc, fericire, sănătate şi să vi se îndeplinească toate dorințele. La mulți ani cu ocazia sărbătorii de Sfântul Ilie! Aurel Bălășoiu, primar comuna Rociu ...tot articolul
Felicitare Primăria Berevoești
Vă doresc ca de ziua numelui să vi se împlinească toate dorinţele, să fiți fericiți, sănătoși, să aveți parte numai de raze de soare în viaţă şi vă urez un sincer La Mulţi Ani cu ocazia Sfinților Petru și Pavel! Florin Proca, primar comuna Berevoești ...tot articolul
Felicitare Primăria Dârmănești
De ziua numelui dumneavoastră, vă doresc tot binele din lume, noroc, fericire şi sănătate şi să vi se îndeplinească toate dorinţele pe care o să vi le puneți. La mulţi ani! Emilian Ciolan, primarul comunei Dârmănești ...tot articolul
În această zi sfântă să deschidem uşa pentru oaspeţi dragi, şi inima pentru speranţă, bucurie şi lumină. Să fim mai buni şi să privim înainte cu încredere, ştiind că dacă avem credinţă, drumul din faţa noastră va fi presărat cu împliniri. La mulți ani tuturor argeșenilor cu ocazia Sfinților Petru și...tot articolul
Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni. Vă doresc o zi de Sfinții Petru și Pavel cât mai frumoasă! La Mulți Ani vă urează Aurel Bălășoiu, primar comuna Rociu! ...tot articolul
Fie ca această zi să-şi deschidă poarta unui viitor plin de succese şi realizări, dar și de liniște și pace sufletească. Sfinții Petru și Pavel, al căror nume îl purtaţi, să vă ocrotească şi să vă călăuzească mereu. La Mulţi Ani! Ion Gârleanu, primar comuna Bogați ...tot articolul
Felicitare Primăria Topoloveni
De ziua numelui dumneavoastră, vă doresc tot binele din lume, noroc, fericire şi sănătate şi să vi se îndeplinească toate dorinţele pe care o să vi le puneți. La mulţi ani! Gheorghiță Boțârcă, primar oraș Topoloveni ...tot articolul