“Guvernul Cîţu nu își respectă angajamentele față de copii și părinți, față de profesori și pensionari, dar și față de domeniul HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele).
Pur și simplu, Guvernul lasă industria turismului să moară!
După un an de pandemie, care a-nsemnat decăderea industriei ospitalității din România, patronii de hoteluri, restaurante, terase, cafenele și pensiuni așteaptă încă ajutorul de la stat, care însă nu mai vine.
Din peste 22.000 de dosare depuse pentru capital de lucru, actualul Guvern a făcut plăți doar pentru circa 20% dintre cei care au îndeplinit condițiile și s-au înscris pe site, însă nu s-a respectat ordinea depunerii cererilor de finanțare.
Pentru această alocare discreționară a fondurilor, nejustificată în niciun fel, mai mulți patroni din industrie au apelat la avocați pentru a da Guvernul în judecată.
Pe de altă parte, pentru Măsura 3, lansată și gestionată de Ministerul Economiei și Mediului de Afaceri, nu sunt bani deloc și încă se înscriu dosare, pentru a primi finanțare. Pe această măsură, agenții economici din industria ospitalității ar trebui să primească până la 200.000 de euro, fonduri nerambursabile, pentru investiții”, a punctat Simona Bucura Oprescu.
Cristian Gentea: 'Pentru mine, educaţia înseamnă civilizaţie'
Prezent la dezbaterea “UNIVERSITATEA – INIMA CETĂȚII”, Cristian Gentea, candidatul PSD pentru funcția de primar al Piteștiului, și-a prezentat strategia realistă și proiectele concrete menite să asigure creșterea nivelului de educație – o condiție fundamentală, în opinia domniei sale, pentru dezvolt...tot articolul
Vă urez „La mulți ani” tuturor celor care purtați acest nume și fie ca Sfântul Ilie, pe care îl reprezentați, să-și coboare ochii asupra dumneavoastră și să vă dăruiască fericire și sănătate. Gheorghe Stancu, primar comuna Bascov ...tot articolul
Felicitare Primăria și Consiliul Local Berevoești
Fie ca această zi să-şi deschidă poarta unui viitor plin de succese şi realizări, dar și de liniște și pace sufletească. Sfântul Ilie, al cărui nume îl purtaţi, să vă ocrotească şi să vă călăuzească mereu. La Mulţi Ani! Florin Proca, primar comuna Berevoești ...tot articolul
Felicitare Primăria Albeștii de Argeș
Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni. Vă doresc o zi de Sfântul Ilie cât mai frumoasă! Gabriel Popa, primar comuna Albeștii de Argeș ...tot articolul
În această zi sfântă să deschidem uşa pentru oaspeţi dragi, şi inima pentru speranţă, bucurie şi lumină. Să fim mai buni şi să privim înainte cu încredere, ştiind că dacă avem credinţă, drumul din faţa noastră va fi presărat cu împliniri. La mulți ani tuturor argeșenilor cu ocazia Sfântului Ilie! ...tot articolul
Felicitare Primăria Topoloveni
Vă urez „La mulți ani” tuturor celor care purtați acest nume și fie ca Sfântul Ilie, pe care îl reprezentați, să-și coboare ochii asupra dumneavoastră și să vă dăruiască fericire și sănătate. Gheorghiță Boțârcă, primar oraș Topoloveni ...tot articolul
Felicitare Primăria Dârmănești
Vă doresc ca de ziua numelui să vi se împlinească toate dorinţele, să fiți fericiți, sănătoși, să aveți parte numai de raze de soare în viaţă şi vă urez un sincer La Mulţi Ani cu ocazia Sfântului Ilie! Emilian Ciolan, primarul comunei Dârmănești ...tot articolul
Pentru că astăzi este o zi specială pentru dumneavoastră, mă alătur şi eu celor care vă doresc din adâncul sufletului să aveți parte numai de împliniri, satisfacţii şi multă sănătate. La mulţi ani, de Sfântul Ilie! Ion Gârleanu, primar comuna Bogați ...tot articolul
Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni. Vă doresc o zi de Sfântul Ilie cât mai frumoasă! Virgil Baciu, primar comuna Corbi ...tot articolul
Vă urez „La mulți ani” tuturor celor care purtați acest nume și fie ca Sfântul Ilie, pe care îl reprezentați, să-și coboare ochii asupra dumneavoastră și să vă dăruiască fericire și sănătate. Dănuț Stroe, primar comuna Bradu ...tot articolul
De ziua numelui dumneavoastră, vă doresc tot binele din lume, noroc, fericire, sănătate şi să vi se îndeplinească toate dorințele. La mulți ani cu ocazia sărbătorii de Sfântul Ilie! Aurel Bălășoiu, primar comuna Rociu ...tot articolul
Felicitare Primăria Berevoești
Vă doresc ca de ziua numelui să vi se împlinească toate dorinţele, să fiți fericiți, sănătoși, să aveți parte numai de raze de soare în viaţă şi vă urez un sincer La Mulţi Ani cu ocazia Sfinților Petru și Pavel! Florin Proca, primar comuna Berevoești ...tot articolul
Felicitare Primăria Dârmănești
De ziua numelui dumneavoastră, vă doresc tot binele din lume, noroc, fericire şi sănătate şi să vi se îndeplinească toate dorinţele pe care o să vi le puneți. La mulţi ani! Emilian Ciolan, primarul comunei Dârmănești ...tot articolul
În această zi sfântă să deschidem uşa pentru oaspeţi dragi, şi inima pentru speranţă, bucurie şi lumină. Să fim mai buni şi să privim înainte cu încredere, ştiind că dacă avem credinţă, drumul din faţa noastră va fi presărat cu împliniri. La mulți ani tuturor argeșenilor cu ocazia Sfinților Petru și...tot articolul
Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni. Vă doresc o zi de Sfinții Petru și Pavel cât mai frumoasă! La Mulți Ani vă urează Aurel Bălășoiu, primar comuna Rociu! ...tot articolul
Fie ca această zi să-şi deschidă poarta unui viitor plin de succese şi realizări, dar și de liniște și pace sufletească. Sfinții Petru și Pavel, al căror nume îl purtaţi, să vă ocrotească şi să vă călăuzească mereu. La Mulţi Ani! Ion Gârleanu, primar comuna Bogați ...tot articolul
Felicitare Primăria Topoloveni
De ziua numelui dumneavoastră, vă doresc tot binele din lume, noroc, fericire şi sănătate şi să vi se îndeplinească toate dorinţele pe care o să vi le puneți. La mulţi ani! Gheorghiță Boțârcă, primar oraș Topoloveni ...tot articolul