IANI
Iar sta ministru 3 saptamani? De la culesul prorumbului pana la taiatul cocenilor. Oricum nu intelege nimic acest ZERO din toate punctele de vedere. Cum sa pui ministru un asemenea specimen care nu stie decat sa faca trafic.
Surse guvernamentale au declarat, în presă, că negocierile dintre premierul Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu s-au încheiat cu succes cel puţin în ce priveşte solicitarea lui Tăriceanu ca Ministerul Economiei să revină unuia dintre oamenii săi. Tăriceanu i-ar fi transmis lui Ponta că PLR vrea ministerele Economiei şi Finanţelor, care au profil economic, dar şi SGG, pentru care s-ar pregăti Radu Stroe. Gerea ar urma să îi înlocuiască atât pe Constantin Niţă, cât şi pe Răzvan Nicolescu şi să preia Economia. Astfel, PSD ar ceda Ministerul Economiei.
Andrei Gerea a demisionat din PNL în vara acestui an şi s-a înscris în formaţiunea înfiinţată de Călin Popescu Tăriceanu. Gerea a fost susţinut prima dată pentru funcţia de ministru de către PNL şi apoi a fost obligat să demisioneze după ce Crin Antonescu l-a acuzat că face jocurile PSD-ului în Guvern. Deputatul a trădat atunci PNL şi a sărit în barca lui Tăriceanu care i-a promis că dacă vor intra la guvernare va negocia un post de ministru în schimbul trădării lui, ceea ce s-a şi întâmplat.
Iar sta ministru 3 saptamani? De la culesul prorumbului pana la taiatul cocenilor. Oricum nu intelege nimic acest ZERO din toate punctele de vedere. Cum sa pui ministru un asemenea specimen care nu stie decat sa faca trafic.
1 - 1 din 1 comentarii
Evenimentul 'Pădurea – energie vie' a fost amânat
Evenimentul 'Pădurea – energie vie' a fost amânat din cauza condițiilor. Programată inițial pentru luni, 22 martie 2021, începând cu ora 10.00, campania de plantare de arbori, se va desfășura la o dată ce va fi anunțată ulterior. Decizia a fost luată din cauza cauza condițiilor meteo nefavorabile....tot articolul
Cristian Gentea: 'Pentru mine, educaţia înseamnă civilizaţie'
Prezent la dezbaterea “UNIVERSITATEA – INIMA CETĂȚII”, Cristian Gentea, candidatul PSD pentru funcția de primar al Piteștiului, și-a prezentat strategia realistă și proiectele concrete menite să asigure creșterea nivelului de educație – o condiție fundamentală, în opinia domniei sale, pentru dezvolt...tot articolul
Vă urez „La mulți ani” tuturor celor care purtați acest nume și fie ca Sfântul Ilie, pe care îl reprezentați, să-și coboare ochii asupra dumneavoastră și să vă dăruiască fericire și sănătate. Gheorghe Stancu, primar comuna Bascov ...tot articolul
Felicitare Primăria și Consiliul Local Berevoești
Fie ca această zi să-şi deschidă poarta unui viitor plin de succese şi realizări, dar și de liniște și pace sufletească. Sfântul Ilie, al cărui nume îl purtaţi, să vă ocrotească şi să vă călăuzească mereu. La Mulţi Ani! Florin Proca, primar comuna Berevoești ...tot articolul
Felicitare Primăria Albeștii de Argeș
Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni. Vă doresc o zi de Sfântul Ilie cât mai frumoasă! Gabriel Popa, primar comuna Albeștii de Argeș ...tot articolul
În această zi sfântă să deschidem uşa pentru oaspeţi dragi, şi inima pentru speranţă, bucurie şi lumină. Să fim mai buni şi să privim înainte cu încredere, ştiind că dacă avem credinţă, drumul din faţa noastră va fi presărat cu împliniri. La mulți ani tuturor argeșenilor cu ocazia Sfântului Ilie! ...tot articolul
Felicitare Primăria Topoloveni
Vă urez „La mulți ani” tuturor celor care purtați acest nume și fie ca Sfântul Ilie, pe care îl reprezentați, să-și coboare ochii asupra dumneavoastră și să vă dăruiască fericire și sănătate. Gheorghiță Boțârcă, primar oraș Topoloveni ...tot articolul
Felicitare Primăria Dârmănești
Vă doresc ca de ziua numelui să vi se împlinească toate dorinţele, să fiți fericiți, sănătoși, să aveți parte numai de raze de soare în viaţă şi vă urez un sincer La Mulţi Ani cu ocazia Sfântului Ilie! Emilian Ciolan, primarul comunei Dârmănești ...tot articolul
Pentru că astăzi este o zi specială pentru dumneavoastră, mă alătur şi eu celor care vă doresc din adâncul sufletului să aveți parte numai de împliniri, satisfacţii şi multă sănătate. La mulţi ani, de Sfântul Ilie! Ion Gârleanu, primar comuna Bogați ...tot articolul
Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni. Vă doresc o zi de Sfântul Ilie cât mai frumoasă! Virgil Baciu, primar comuna Corbi ...tot articolul
Vă urez „La mulți ani” tuturor celor care purtați acest nume și fie ca Sfântul Ilie, pe care îl reprezentați, să-și coboare ochii asupra dumneavoastră și să vă dăruiască fericire și sănătate. Dănuț Stroe, primar comuna Bradu ...tot articolul
De ziua numelui dumneavoastră, vă doresc tot binele din lume, noroc, fericire, sănătate şi să vi se îndeplinească toate dorințele. La mulți ani cu ocazia sărbătorii de Sfântul Ilie! Aurel Bălășoiu, primar comuna Rociu ...tot articolul
Felicitare Primăria Berevoești
Vă doresc ca de ziua numelui să vi se împlinească toate dorinţele, să fiți fericiți, sănătoși, să aveți parte numai de raze de soare în viaţă şi vă urez un sincer La Mulţi Ani cu ocazia Sfinților Petru și Pavel! Florin Proca, primar comuna Berevoești ...tot articolul
Felicitare Primăria Dârmănești
De ziua numelui dumneavoastră, vă doresc tot binele din lume, noroc, fericire şi sănătate şi să vi se îndeplinească toate dorinţele pe care o să vi le puneți. La mulţi ani! Emilian Ciolan, primarul comunei Dârmănești ...tot articolul
În această zi sfântă să deschidem uşa pentru oaspeţi dragi, şi inima pentru speranţă, bucurie şi lumină. Să fim mai buni şi să privim înainte cu încredere, ştiind că dacă avem credinţă, drumul din faţa noastră va fi presărat cu împliniri. La mulți ani tuturor argeșenilor cu ocazia Sfinților Petru și...tot articolul
Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni. Vă doresc o zi de Sfinții Petru și Pavel cât mai frumoasă! La Mulți Ani vă urează Aurel Bălășoiu, primar comuna Rociu! ...tot articolul
Fie ca această zi să-şi deschidă poarta unui viitor plin de succese şi realizări, dar și de liniște și pace sufletească. Sfinții Petru și Pavel, al căror nume îl purtaţi, să vă ocrotească şi să vă călăuzească mereu. La Mulţi Ani! Ion Gârleanu, primar comuna Bogați ...tot articolul