Sandu Anghel a fost condamnat la câte doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi dare de mită, pedepsele fiind contopite. La cei doi ani de executat, instanţa a adăugat un spor de pedeapsă de 8 luni urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare.
Fiica lui Bercea Mondial, Izaura Anghel, a primit un an şi patru luni de închisoare cu suspendare, urmând să fie sub supraveghere pe durata a doi ani, timp în care va trebui să se prezinte la Serviciul de probaţiune Olt, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă şi să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
Izaura Anghel a fost condamnată şi la prestarea de muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei oraşului Drăgăneşti-Olt sau în cadrul Liceului teoretic "Tudor Vladimirescu" din oraşul Drăgăneşti-Olt.
Totodată, familia Anghel va trebui să achite şi 5.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
În faţa judecătorilor de la Tribunalul Argeş, Sandu Anghel a recunoscut că a încercat să mituiască un gardian de la Penitenciarul Colibaşi.
"Îmi recunosc vinovăţia şi regret faptele. Am promis mii de euro ca să primesc mai multe facilitati, să primesc telefon, să fiu scos la muncă.3.000 de euro pentru denunţător şi câte 2.000 de euro pentru alţi doi angajaţi ai Penitenciarului. Alţi 8.000 de euro, în două tranşe, către cei din comisia de muncă, prin intermediul denunţătorului. Acestuia i-am mai promis şi 300 de euro ca să-mi aducă un telefon mobil în puşcărie", le-a spus Bercea Mondial judecătorilor.
Bercea Mondial a făcut scandal, marţi, în sala de judecată la Tribunalul Piteşti, unde a fost adus pentru a compărea în faţa unui judecător în dosarul în care era acuzat că a mituit angajaţi ai Penitenciarului Colibaşi. El a ameninţat că se omoară şi că "nu e dreptate" la instanţa din Piteşti, adăugând că cere strămutarea procesului pentru a putea face un denunţ împotriva lui Traian Băsescu, denunţ de care a vorbit în repetate rânduri în ultima perioadă.
Evenimentul 'Pădurea – energie vie' a fost amânat
Evenimentul 'Pădurea – energie vie' a fost amânat din cauza condițiilor. Programată inițial pentru luni, 22 martie 2021, începând cu ora 10.00, campania de plantare de arbori, se va desfășura la o dată ce va fi anunțată ulterior. Decizia a fost luată din cauza cauza condițiilor meteo nefavorabile....tot articolul
Cristian Gentea: 'Pentru mine, educaţia înseamnă civilizaţie'
Prezent la dezbaterea “UNIVERSITATEA – INIMA CETĂȚII”, Cristian Gentea, candidatul PSD pentru funcția de primar al Piteștiului, și-a prezentat strategia realistă și proiectele concrete menite să asigure creșterea nivelului de educație – o condiție fundamentală, în opinia domniei sale, pentru dezvolt...tot articolul
Vă urez „La mulți ani” tuturor celor care purtați acest nume și fie ca Sfântul Ilie, pe care îl reprezentați, să-și coboare ochii asupra dumneavoastră și să vă dăruiască fericire și sănătate. Gheorghe Stancu, primar comuna Bascov ...tot articolul
Felicitare Primăria și Consiliul Local Berevoești
Fie ca această zi să-şi deschidă poarta unui viitor plin de succese şi realizări, dar și de liniște și pace sufletească. Sfântul Ilie, al cărui nume îl purtaţi, să vă ocrotească şi să vă călăuzească mereu. La Mulţi Ani! Florin Proca, primar comuna Berevoești ...tot articolul
Felicitare Primăria Albeștii de Argeș
Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni. Vă doresc o zi de Sfântul Ilie cât mai frumoasă! Gabriel Popa, primar comuna Albeștii de Argeș ...tot articolul
În această zi sfântă să deschidem uşa pentru oaspeţi dragi, şi inima pentru speranţă, bucurie şi lumină. Să fim mai buni şi să privim înainte cu încredere, ştiind că dacă avem credinţă, drumul din faţa noastră va fi presărat cu împliniri. La mulți ani tuturor argeșenilor cu ocazia Sfântului Ilie! ...tot articolul
Felicitare Primăria Topoloveni
Vă urez „La mulți ani” tuturor celor care purtați acest nume și fie ca Sfântul Ilie, pe care îl reprezentați, să-și coboare ochii asupra dumneavoastră și să vă dăruiască fericire și sănătate. Gheorghiță Boțârcă, primar oraș Topoloveni ...tot articolul
Felicitare Primăria Dârmănești
Vă doresc ca de ziua numelui să vi se împlinească toate dorinţele, să fiți fericiți, sănătoși, să aveți parte numai de raze de soare în viaţă şi vă urez un sincer La Mulţi Ani cu ocazia Sfântului Ilie! Emilian Ciolan, primarul comunei Dârmănești ...tot articolul
Pentru că astăzi este o zi specială pentru dumneavoastră, mă alătur şi eu celor care vă doresc din adâncul sufletului să aveți parte numai de împliniri, satisfacţii şi multă sănătate. La mulţi ani, de Sfântul Ilie! Ion Gârleanu, primar comuna Bogați ...tot articolul
Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni. Vă doresc o zi de Sfântul Ilie cât mai frumoasă! Virgil Baciu, primar comuna Corbi ...tot articolul
Vă urez „La mulți ani” tuturor celor care purtați acest nume și fie ca Sfântul Ilie, pe care îl reprezentați, să-și coboare ochii asupra dumneavoastră și să vă dăruiască fericire și sănătate. Dănuț Stroe, primar comuna Bradu ...tot articolul
De ziua numelui dumneavoastră, vă doresc tot binele din lume, noroc, fericire, sănătate şi să vi se îndeplinească toate dorințele. La mulți ani cu ocazia sărbătorii de Sfântul Ilie! Aurel Bălășoiu, primar comuna Rociu ...tot articolul
Felicitare Primăria Berevoești
Vă doresc ca de ziua numelui să vi se împlinească toate dorinţele, să fiți fericiți, sănătoși, să aveți parte numai de raze de soare în viaţă şi vă urez un sincer La Mulţi Ani cu ocazia Sfinților Petru și Pavel! Florin Proca, primar comuna Berevoești ...tot articolul
Felicitare Primăria Dârmănești
De ziua numelui dumneavoastră, vă doresc tot binele din lume, noroc, fericire şi sănătate şi să vi se îndeplinească toate dorinţele pe care o să vi le puneți. La mulţi ani! Emilian Ciolan, primarul comunei Dârmănești ...tot articolul
În această zi sfântă să deschidem uşa pentru oaspeţi dragi, şi inima pentru speranţă, bucurie şi lumină. Să fim mai buni şi să privim înainte cu încredere, ştiind că dacă avem credinţă, drumul din faţa noastră va fi presărat cu împliniri. La mulți ani tuturor argeșenilor cu ocazia Sfinților Petru și...tot articolul
Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni. Vă doresc o zi de Sfinții Petru și Pavel cât mai frumoasă! La Mulți Ani vă urează Aurel Bălășoiu, primar comuna Rociu! ...tot articolul
Fie ca această zi să-şi deschidă poarta unui viitor plin de succese şi realizări, dar și de liniște și pace sufletească. Sfinții Petru și Pavel, al căror nume îl purtaţi, să vă ocrotească şi să vă călăuzească mereu. La Mulţi Ani! Ion Gârleanu, primar comuna Bogați ...tot articolul