Acţiune ANTIDROG la Mioveni

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 18/07/2023

În această dimineaţă la Mioveni s-a desfăşurat o amplă acţiune o acțiune derulată de polițiștii rutieri argeşeni, pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool și substanțe psihoactive. La acţiune au luat parte polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, Poliției Orașului Mioveni, Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, Biroului Siguranță Școlară, precum și ai Agenției Naționale Antidrog. 

Prezent a fost şi primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, cel care a vorbit despre importanţa acestei acţiuni. "Vreau să mulţumesc tuturor structurilor statului care sunt prezente la această acţiune care se derulează pe raza oraşului Mioveni privind prevenirea consumului de substanţe interzise. Nu ştiu dacă avem astfel de consumatori în Mioveni, dar orice acţiune este binevenită. Vreau ca şoferii sau tinerii care vor fi opriţi astăzi pe stradă să înţeleagă faptul că sănătatea este serios afectată în momentul în care consumă astfel de substanţe. Sunt oameni care dau foarte mulţi bani ca să fie sănătoşi, iar alţii îşi fac rău cu mâna lor. Mulţumesc tuturor celor implicaţi în această campanie", a declarat primarul Ion Georgescu. 

"Vreau să vă informez că desfăşurăm o campanie de prevenire a consumului de droguri la nivel naţional, în rândul participanţilor la traficul rutier. Scopul îl reprezintă creşterea nivelului de informare şi de conştientizare cu privire la riscurile la care se expun persoanele care aleg să conducă autovehicule sub influenţa substanţelor psiihoactive sau sub influenţa băuturilor alcoolice", a declarat Daniel Gheorghe, şeful Centrului Regional Antidrog Piteşti. 

    Videoclipuri la articol: Acţiune ANTIDROG la Mioveni

Ultimele articole din categoria Actualitate