ACUM! Accident cu CINCI VICTIME în Argeș!
Două mașini au fost implicate într-un accident rutier petrecut în urmă cu scurt timp în localitatea argeșeană Berevoești. Echipajele medicale ajunse la fața locului au asistat cinci victime.
"Echipajele medicale SMURD și SAJ au asistat cinci persoane.
În urma acordării primului ajutor calificat, patru dintre acestea au fost transportate la spital. Este vorba despre doi adulți și doi copii.
Din cele pateu victime, paramedicii SMURD au asistat și transportat la spital o persoană de sex feminin, care prezenta o plagă tăiată la nivelul capului.
Pompierii au mai asigurat și măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol", au transmis reprezentanții ISU Argeș.








