ACUM! Bărbat ATACAT de URS în Argeș!

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 27/05/2026

Un incident grav a avut loc în urmă cu scurt timp în zona barajului Vidraru. Conform reprezentanților ISU Argeș, un turist străin ar fi fost atacat de un urs, iar fiara sălbatică l-a mușcat de mână. La fața locului intervin în aceste momente echipajele medicale. 

"Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat a fost solicitat să intervină în zona Barajului Vidraru pentru acordarea îngrijirilor medicale unui turist de cetățenie străină care, din primele informații, ar fi fost mușcat de mână de un urs.

În zonă, s-a transmis mesaj Ro-Alert.

Pentru evitarea unor evenimente nedorite, venim în sprijinul populației cu un set de recomandări:

• Evitați zona, rămâneți în locuințe;

• Păstrați distanța față de animal, nu îl hrăniți și nu încercați să vă fotografiați cu acesta;

• Fără să vă expuneți pericolului, protejați animalele din gospodărie", transmit reprezentanții ISU Argeș. 

Ultimele articole din categoria Actualitate