ACUM! Femeie căzută de la etajul doi al unui BLOC!
Momente de spaimă petrecute în urmă cu scurt timp în localitatea Curtea de Argeș. O femeie în vârstă de 63 de ani a căzut de la etajul doi al unui bloc, aceasta fiind transportată de urgență la spital. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțe în care s-a petrecut evenimentul.
"Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi căzut de la înălțime, de la etajul al doilea al unui bloc de locuințe din același municipiu.
Persoana în cauză, femeie de 63 de ani, din Curtea de Argeș, a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
În cauză verificările continuă, pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.
*Având în vedere natura cazului, atragem atenția asupra faptului că prezentarea detaliată a unor astfel de situații poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile.*
*Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare.*
*Recomandăm tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte și încurajăm persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere", transmit reprezentanții IPJ Argeș.








