Baraj cu emoții și tensiune pentru Ion Georgescu și Ion Mînzînă

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 03/06/2023

La finalul acestei săptămâni, handbalistele din Mioveni s-au luptat pe teren propriu să evite retrogradarea și să rămână în Liga Florilor. 

Jucătoarele de la Dacia Mioveni 2012 au avut parte vineri de un meci de infarct. Acestea au jucat la Sala Sporturilor din Mioveni împotriva echipei CSM Deva. Oaspetele au condus în multe momente, dar spre bucuria celor prezenți la meci, Dacia a marcat golul victoriei în ultima secundă a partidei, impunându-se cu 24-23. 

Printre spectatorii prezenți la sală s-u numărat primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu și președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă. Aceștia au trăit meciul la intensitate maximă. Primarul Ion Georgescu a părăsit de câteva ori sala, supărat fiind din pricina greșelilor comise de jucătoarele Mioveniului. De cealaltă parte, Ion Mînzînă s-a bucurat alături de spectatori la fiecare gol reușit de Dacia. În finalul meciului, cei doi s-au putut bucura împreună de victoria handbalistelor de la Dacia și de faptul că acestea vor juca și în sezonul viitor în Liga Florilor. 

    Videoclipuri la articol: Baraj cu emoții și tensiune pentru Ion Georgescu și Ion Mînzînă

Ultimele articole din categoria Actualitate