Bărbat MORT într-o pădure din Argeș
Un bărbat în vârstă de 57 de ani din comuna Rucăr a murit după ce a fost lovit de autoturismul pe care încerca să îl repare.
"În ziua de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii câmpulungeni au fost sesizați să intervină în cazul unui bărbat de 57 de ani, din localitatea Rucăr, care a fost implicat într-un incident pe un drum forestier din comuna Dâmbovicioara.
Din primele cercetări efectuate, s-a stabilit că bărbatul ar fi încercat să efectueze reparații la autoturismul său, pe care nu l-ar fi asigurat corespunzător.
În aceste condiții, vehiculul s-ar fi pus în mișcare, iar bărbatul, în încercarea de a opri autoturismul, ar fi fost accidentat.
Bărbatul era singur în momentul incidentului, iar localnicii au solicitat intervenția unui echipaj medical.
La fața locului, echipajele de intervenție au efectuat manevre de resuscitare, însă din păcate bărbatul a decedat, ca urmare a leziunilor suferite.
Polițiștii au deschis un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, sub coordonarea parchetului, iar cercetările sunt în curs pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul", transmit reprezentanții IPJ Argeș.