Caz ȘOCANT în Argeș! Elevă agresată SEXUAL de profesor
Caz șocant petrecut în Argeș. Un profesor în vârstă de 45 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a agresat sexual una dintre eleve.
Întregul incident s-a petrecut în incinta școlii, bărbatul fiind profesor de educație fizică și sport.
"Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală și au reținut un bărbat de 45 de ani, din Mărăcineni.
Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 07 martie a.c., bărbatul, având calitatea de cadru didactic, ar fi agresat sexual o minoră, elevă a unității școlare, în timp ce se aflau în incinta unității de învățământ.
Pentru probarea aspectelor ce fac obiectul cercetării, polițiștii au colaborat cu aparținătorii minorei și cu reprezentanții unității de învățământ.
Astfel, la data de 18 martie a.c., bărbatul a fost condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere emis în cauză.
După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în cursul zilei de astăzi a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în fața instanței, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile", transmit reprezentanții IPJ Argeș.
UPDATE! Întregul incident s-a petrecut la Colegiul Național "I. C.Brătianu", acolo unde profesorul în vârstă de 45 de ani preda educație fizică și sport.