COȘMARUL unei șefe de centru DGASPC! Amenințată că îi va fi violată și omorâtă fiica

Autor: Ioana Constantin
Publicat la: 03/08/2023



Coșmarul acesteia începe în luna aprilie atunci când conducerea DGASPC a decis să schimbe conducerea centrului de tip familial din Găvana unde se constataseră o serie de nereguli. A fost schimbat vechiul șef cu o șefă dintr-un alt centru. Pentru siguranța minorilor și pentru a remedia toate problemele din centru, noua șefă a luat o serie de măsuri. A mutat un educator la un alt centru după ce s-ar fi constatat că avea un comportament neadecvat și influența negativ anumiți minori. Cu toate acestea, educatorul nu a încetat să comunice cu minorii telefonic și i-ar fi instigat să o amenințe pe șefa de centru. Unul dintre minori, un tânăr de 17 ani ar fi amenințat-o pe acestea în repetate rânduri, a lovit angajații centrului și a bătut și alți doi minori: "M-a amenințat că merită să facă 15 ani de pușcărie pentru fiica mea. A spus de nenumărate ori că o va viola, că va da foc centrului și va pune benzină și îi va da foc celui care îi va face dosar penal. Într-o altă seară, chiar în seara în care a fost reținut 24 de ore, m-a mai amenințat că merită să facă 15 ani de pușcărie. L-am întrebat pentru ce și a zis că îi dau foc Marei (nr- fiica ei)! Ce m-a surprins a fost că a știut și cel de-al doilea prenume al fiicei mele." ne-a declarat fosta șefa de centru. 

În tot acest timp și educatorul care a fost mutat a trimis și el o serie de sesizări, amenințări vocale și video să fie mutat înapoi în centru: "Ne-am confruntat cu o serie de amenințări, sesizări, presiuni, șantaj pentru a reveni pe post. Am fost amenințați că "ne va distruge", ne-au fost trimise mesaje și clipuri de amenințare, inclusiv cu un scandal mediatic într-un ziar local." a transmis conducerea DGASPC Argeș. 

După numeroasele amenințări șefa centrului a făcut plângere la Poliție. În urma cercetărilor și administrarea probatoriului, oamenii legii au decis în luna iunie să îl rețină pe minor timp de 24 de ore după care s-a decis să fie cercetat sub control judiciar având mai multe interdicții, printre care și să nu se apropie de beneficiarii și angajații centrului, care erau victime în dosar. În urma acestei interdicții, cei de la DGASPC l-au mutat într-un alt centru. 

Șefa centrului și-a dat demisia temându-se pentru viața ei și a familiei. 

Se pare că zilele acestea fostul educator ar fi pus-o pe sora lui și ea educator în centru să se intereseze de domiciliul fostei șefe și noul loc al acesteia de muncă pentru că îl va ajuta pe minor să o găsească și "să aibă grijă de ea". Surse au declarat pentru argesenii.ro că femeia ar fi făcută o nouă plângere. Vom reveni!  

Surse au declarat pentru argesenii.ro că și cei de la DGASPC au făcut o plângere penală. 

Ultimele articole din categoria Dezvăluiri