Cristian Gentea, după calificarea României în semifinale: "Vineri trebuie să umplem Pitești Arena"
România s-a calificat în semifinalele Campionatului European de Handbal U19 care se desfășoară la Pitești și Mioveni. Tricolorele au învins în această seară Elveția. Primarul Cristian Gentea a trăit meciul de la fața locului și imediat după meci a lansat un mesaj către fani.
"Am învins Elveția, scor 41-36!
Vineri trebuie să umplem PITEȘTI ARENA, la semifinala contra Ungariei!
Hai, România!", a transmis primarul Cristian Gentea.
România va juca vineri seara în semifinalele Campionatului European de Handbal U19 împotriva echipei Ungariei, dubla campioană europeană în exercițiu. În cealaltă semifinală Danemarca se va duela cu Portugalia.