Cristian Gentea: 'La mulţi ani bravei Armate Române'
Autor: Costin Popescu
Publicat la: 25/10/2022
Astăzi este celebrată Ziua Armatei Române. Cu prilejul acestei zile, o ceremonie a fost organizată şi la Piteşti. Primarul Cristian Gentea a transmis un mesaj special la ceas de sărbătoare pentru toate cadrele militare.
"Ziua Armatei României reprezintă, pentru fiecare român, un prilej aparte de a-i sărbători pe cei care slujesc națiunea.
Cu atât mai mult acum, în prezentul marcat de intensificarea conflictelor armate în Europa și în lume, soldații Armatei Române – dispăruți pe câmpurile de luptă sau prezenți în prima linie de apărare a țării – merită aprecierea și recunoștința noastră, a celor ce ne bucurăm de pace și de libertate și datorită lor.
Importanța acestor două condiții, pacea și libertatea, fără de care nu poate exista evoluție, în nicio societate omenească, ne este reamintită și de către experiența veteranilor aflați în viață, iar respectul datorat sacrificiului lor ne cere să prețuim fiecare zi, contribuind cu tot ce avem mai bun în comunitatea în care trăim.
Piteștiul este un oraș cu tradiție în învățământul militar românesc, prin Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre, fapt care ne onorează și ne responsabilizează în tot ceea ce înseamnă susținere a eforturilor depuse de dumneavoastră în acțiunile desfășurate permanent, în vreme de criză sau de acalmie.
Vreau să exprim, în numele comunității piteștene, recunoștința pentru implicarea militarilor în gestionarea oricărei situații în care a fost nevoie de ei, dovedindu-și patriotismul și devotamentul pentru misiunea nobilă pe care și-au asumat-o: apărarea Patriei!
Doresc întregului efectiv militar succese în realizarea acestei misiuni și îi adresez, în numele Primăriei Piteşti și al meu personal,
felicitări sincere, cu ocazia Zilei Armatei Naționale!
La mulţi ani bravei Armate Române!