Doi argeşeni au ajuns la spital din cauza petardelor

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 03/01/2023

Doi argeşeni au ajuns la spital din cauza petardelor. Printre sutele de persoane care au ajuns de urgenţă la Spitalul Judeţean se numără şi doi argeşeni care au suferit arsuri ca urmare a utilizării petardelor. 

"Ca în fiecare an, sărbătorile au adus, în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Pitești, un număr mare de pacienți. Printre bolnavii care au avut nevoie de îngrijiri medicale s-au numărat și doi argeșeni cu răni cauzate de petarde. 
 În cele patru zile, 30 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, aproximativ 700 de pacienţi s-au prezentat la UPU. Dintre aceştia, 139 au rămas internați. 
 Din totalul celor care au ajuns să primească îngrijiri medicale de la personalul din UPU, în perioada 30 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023 numărăm peste 50 de cazuri de excese alimentare și de alcool. Din numărul total de prezentări, 236 de persoane au fost aduse la UPU cu ambulanțele SAJ, 47 cu echipaje SMURD și 3 cu echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. Precizăm că 50 dintre pacienții care au ajuns la UPU au fost aduși prin transfer de la alte unități sanitare din Argeș, pentru a primi îngrijiri medicale și tratament de specialitate în cadrul SJU Pitești.  
 Dintre urgențele pentru care bolnavii s-au prezentat la spital amintim: accidente vasculare cerebrale - 17 cazuri; afecțiuni respiratorii - 53 de cazuri; afecțiuni cardiace - 49 de cazuri; afecțiuni oftalmologice - 35 de cazuri; afecțiuni ORL - 50 de cazuri; colici renale - 12 cazuri; alergii - 2 cazuri; comă - 1 caz, traumatisme - 73 de cazuri. De asemenea, au ajuns în UPU și 3 victime ale accidentelor rutiere, 9 victime din agresiuni (o persoană fiind înjunghiată), una intoxicată (ingestie antigel), 7 persoane cu arsuri (două dintre cazuri s-au prezentat cu arsuri provocate de petarde). Au cerut ajutorul specialiștilor și pacienți cu afecțiuni care nu le puneau viețile în pericol și care nu reprezentau urgențe medicale", transmite Cristina Cazacu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Argeş. 

Ultimele articole din categoria Actualitate