Două proiecte importante vor fi finalizate în comuna Stolnici!

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 18/02/2025

Comuna Stolnici continuă să se dezvolte, iar anul care tocmai a început va fi unul plin de lucrări derulate, atât cu fonduri din bugetul național, cât și din bani europeni. Investițiile acoperă o multitudine de domenii de activitate. Prin PNRR, administrația publică locală a accesat fonduri pentru reabilitarea energetică a trei clădiri publice - primăria, grădinița și școala (lucrări în desfășurare), pentru instalarea unor stații de încărcare a vehiculelor electrice, pentru elaborarea PUG-ului localității, dar și pentru achiziția unui microbuz electric pentru transportul școlar.

Două proiecte extrem de importante vor fi finalizate în localitate chiar în prima parte a anului. Este vorba despre extinderea rețelelor de apă și canalizare și asfaltarea unor drumuri locale. ”Sunt lucrări în desfășurare la proiectul de modernizare a drumurilor prin Programul ”Anghel Saligny”, precum și la cel de extindere a rețelelor de apă și canalizare. Cei de la Apă Canal Pitești nu mai au mult de lucru pe DC 142, drumul care trece prin centrul comunei. Imediat ce vor finaliza lucrările, vom asfalta și tronsonul spre Gară. În paralel, vor fi amenajate șanțurile și accesele la proprietăți pentru toți cetățeni. Sunt convins că lucrările vor fi gata până la Paște. Avem mult de lucru anul acesta, cele două proiecte de infrastructură la care se adaugă investițiile finanțate prin PNRR, deloc puține la număr”, afirmă primarul Sevastian Pupăză Roșu.

Ultimele articole din categoria Administrativ