Dragoș Predescu, personaj de Caragiale! A DEMISIONAT după ce a fost DEMIS!
Când realitatea bate teatrul absurdului, Caragiale devine mic copil! Dragoș Predescu, liberalul care promitea că va demisiona în secunda doi în care PNL nu va mai face parte din guvernare, a descoperit, se pare, că există și o variantă mult mai comodă: să rămână în funcție, invocând responsabilitatea față de instituție, iar când vine decizia Guvernului de eliberare din funcție, să prezinte plecarea drept propria demisie!
Dacă ar mai fi trăit, Nenea Iancu ar fi avut, cu siguranță, material pentru încă o comedie de moravuri. Și nu una oarecare, ci una în care personajul principal se numește Dragoș Predescu, iar titlul ar putea fi foarte simplu: „Demisia după demitere sau cum să pleci singur când te dau alții afară”.
Să ne întoarcem puțin în timp. În urmă cu câteva luni, Predescu poza în liberalul de principii, omul care nu acceptă compromisuri și care anunța cu emfază că, în momentul în care PNL nu va mai face parte din alianța de guvernare, își va da demisia din funcția de la Prefectura Argeș. Nu peste o săptămână, nu după consultări, nu după ce se mai așază lucrurile. În secunda doi!
Numai că, atunci când a venit momentul adevărului, secunda doi s-a transformat într-o perioadă ceva mai lungă. PNL a ieșit de la guvernare, dar Predescu nu s-a grăbit deloc să-și respecte promisiunea. Brusc, principiile au făcut loc responsabilității instituționale.
Subprefectul a găsit explicația perfectă: nu putea lăsa Prefectura fără conducere! Instituția trebuia să funcționeze, situațiile de urgență trebuiau gestionate, iar cineva trebuia să țină cârma. Un veritabil Salvatore della Patria (salvator al patriei), gata să sacrifice orice pentru binele instituției. Inclusiv propria promisiune!
Apoi a venit ziua în care scenariul a luat o întorsătură demnă de un vodevil politic. În ședința de Guvern au fost eliberați din funcții mai mulți prefecți și subprefecți, printre care, potrivit informațiilor transmise, și Dragoș Predescu.
Și aici începe adevărata comedie!
La scurt timp după ce presa a anunțat că a fost eliberat din funcție prin decizia Guvernului, Predescu a venit cu propria versiune a evenimentelor: nu, nu a fost demis, ci a demisionat!
Extraordinar! Ce coincidență fericită! Omul a plecat exact când a decis Guvernul că trebuie să plece! Ce sincronizare! Ce spirit de sacrificiu! Ce independență a deciziei!
Practic, în această versiune a realității, Predescu nu a fost eliberat din funcție, ci a ales să plece. Nu contează că plecarea sa coincide cu decizia Executivului. Important este cine își asumă meritul despărțirii de fotoliul instituțional.
Dar unde a fost această demisie în momentul în care PNL a ieșit de la guvernare?
De ce nu a venit atunci, când propriile declarații îl obligau să facă exact acest gest? De ce nu a fost atât de ferm în momentul în care putea demonstra că principiile sale sunt mai presus de funcție? De ce a fost nevoie să descopere brusc vocația demisiei tocmai când schimbarea din funcție devenise o certitudine?
Până atunci, Prefectura avea nevoie de un salvator. După decizia Guvernului, se pare că salvatorul a descoperit că poate pleca și singur.
Să nu ne înțelegeți greșit! Nu contestăm dreptul nimănui de a demisiona și nici nu punem la îndoială faptul că un om poate decide să părăsească o funcție publică. Problema este diferența dintre declarațiile făcute cu pumnul în piept, comportamentul de după ieșirea partidului de la guvernare și explicațiile apărute în momentul în care schimbarea din funcție a devenit oficială.
În fond, nu demisia în sine este spectacolul, ci întregul episod. Mai întâi, promisiunea unei plecări fulgerătoare, apoi explicația responsabilității instituționale, iar la final, după intervenția Guvernului, asumarea unei plecări prezentate drept proprie inițiativă.
Dacă ar fi să-i găsim un rol în piesele lui Caragiale, Predescu ar putea juca fără emoții într-o combinație între „O scrisoare pierdută” și „Conu Leonida față cu reacțiunea”. Avem discursuri, principii flexibile, explicații savante și, mai ales, o capacitate remarcabilă de a adapta povestea în funcție de împrejurări.
Iar celebrul „Salvatore della Patria” pare să fi avut, în cele din urmă, o revelație: patria poate supraviețui și fără el la Prefectura Argeș!
Rămâne însă o întrebare: dacă tot era atât de hotărât să demisioneze, de ce nu a făcut-o atunci când a promis?
Poate că răspunsul îl găsim într-o replică pe care Caragiale ar fi putut să o scrie special pentru această împrejurare: „Am demisionat, dar nu când credeți dumneavoastră, ci când s-a putut!”
Până la urmă, Dragoș Predescu a reușit o performanță rară în politica românească: să transforme o eliberare din funcție într-o poveste despre propria inițiativă.
