Festivalul Naţional 'Zavaidoc' a fost reluat după doi ani de pandemie

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 28/11/2022

Festivalul Național de Muzică Lăutărească Veche “Zavaidoc” a fost reluat după doi ani de pandemie. Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local prin Centrul Cultural Pitești, s-a desfășurat sâmbătă, 26 noiembrie, în sala de concerte a Filarmonicii Pitești.  

Manifestarea are ca obiective promovarea muzicii lăutărești autentice, descoperirea de noi talente ale genului, precum și omagierea personalității marelui lăutar Zavaidoc, pe numele real Marin Gheorghe Teodorescu, născut la Pitești, pe data de 8 martie 1896. Acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra “Doina Argeșului”, dirijor Cătălin Iancu, din cadrul Centrului Județean de Cultură și Arte Argeș. A prezentat actrița Miruna Ionescu. În fața unui public numeros, festivalul a demarat cu concursul de interpretare, la care au participat 10 concurenți selectați în urma preselecției. A urmat un recital muzical extraordinar susținut de Constantin Lătărețu iar Cătălin Iancu Junior le-a oferit celor prezenți un recital la țambal. În continuare a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor Festivalului “Zavaidoc”, aleși de juriul format din avizați în domeniu: Adrian Grigoraș, dirijorul Orchestrei de Muzică Populară Radio - președinte, Gheorghița Nicolae – etnomuzicolog și realizator de emisiuni folclorice, Polina Gheorghe – interpretă de folclor și realizator de emisiuni folclorice, Gabriela Nedelcu Păsărin – etnomuzicolog, prof. univ. dr. la Universitatea Craiova, Valentin Grigorescu, directorul artistic al festivalului, profesor de canto popular la Centrul Cultural Pitești, solist profesionist. Prin urmare, Premiul I a primit Delia Gandore în vârstă de 20 de ani din municipiul Vaslui, Premiul II a fost câștigat de Diandra Popaiacu, în vârstă de 18 ani din municipiul Pitești, Premiul III i-a revenit lui Vasile Grăjdan, în vârstă de 71 de ani din orașul Mioveni. Mențiune au primit Alina Parnescu în vârstă de 23 de ani din orașul Rovinari, județul Gorj și Ioana Șandru în vârstă de 18 ani, din localitatea Mateești, din județul Vâlcea. După emoțiile festivității de premiere, a urmat un recital muzical oferit de Ansamblul Folcloric de Copii “Zavaidoc”, reprezentat de Teodora Niță, Anastasia Stan și Delia Ionică. În continuare, publicul s-a delectat cu recitaluri extraordinare susținute de Ana Maria Cîrstina, Panseluța Feraru și Ionel Tudorache.

Ultimele articole din categoria Administrativ