Festivalul Național de Muzică Folk Trivale Fest și-a desemnat câștigătorii

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 28/10/2024

Ediția a VIII-a a Festivalului Național de Muzică Folk TRIVALE FEST, care s-a desfășurat sâmbătă, 26 octombrie, în sala de concerte a Filarmonicii Pitești, a fost o bucurie pentru iubitorii genului. 

Evenimentul, animat de Cristi Dumitrașcu, redactor muzical și cantautor, a început cu un concurs de interpretare, pe două secțiuni: categoria sub vârsta de 18 ani și peste vârsta de 18 ani, la care au urcat pe scenă nouă aspiranți la trofeele festivalului, admiși la preselecția desfășurată online. A urmat un recital susținut de Grupul Folk P620, din cadrul Centrului Cultural Pitești, coordonator Andrei Bulf. Moderatorul Cristi Dumitrașcu a încântat publicul cu un moment muzical, într-o interpretare de excepție, presărată cu amintiri din cariera muzicală, dar și cu vorbe de spirit. Festivitatea de premiere a adus în atenția publicului premianții noii ediții a festivalului. Juriul format din specialiști în domeniu, și anume conf. univ. dr. Gheorghiță Stroe (președinte), asist. univ. dr. Camelia Clavac, asist. univ. dr. Maria Enescu, prof. Valentin Sprîncenea și Andrei Bogdan Bulf (directorul artistic al festivalului), i-a desemnat pe câștigători: La secțiunea sub18 ani au obținut: Premiul I - Frații Călin din Bârlad; Premiul al II-lea - Grupul DACII LIBERI, format din copii cu vârste cuprinse între 13-16 ani, din Bârlad; Premiul al III-lea - Alma Lorena Andronache, în vârstă de 14 ani, din Ploiești; Mențiune - Andreea Paltin, în vârstă de 17 ani, din Slatina. La secțiunea peste 18 ani au câștigat: Premiul I - Trupa GLAS, formată din Daria Rotaru, în vârstă de 19 ani, din Brașov, studentă, și Claudiu Benga, în vârstă de 18 ani, din Brașov, elev; Premiul al II-lea - Vlad Pârău, în vârstă de 35 de ani, originar din Brașov, stabilit la Sibiu; Premiul al III-lea - Patricia Bădița, în vârstă de 18 ani, din Curtea de Argeș; Mențiune - Mihail Sorin Mărgăritescu, în vârstă de 51 de ani, din Mioveni. Marele Trofeu al festivalului a fost câștigat de Grupul ZORI, format din Daria Boghean, în vârstă de 19 ani, din Târgu Neamț, și Teodora Beleaua, în vârstă de 27 de ani, din Brașov, studente. În continuare, a urcat pe scenă Trupa CALEnDAR. Festivalul s-a încheiat cu un recital extraordinar susținut de Nicu Alifantis și Răzvan Mirică, în formula „Gemini”. Organizat de Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, Festivalul Național de Muzică Folk TRIVALE FEST, își propune revigorarea muzicii folk, descoperirea și promovarea de noi talente ale genului.

Ultimele articole din categoria Administrativ