Investiții în infrastructura rutieră a comunei Dârmănești!

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 10/12/2025

Pe final de an, administrația din Dârmănești se concentrează pe asfaltarea mai multor drumuri incluse în strategia de modernizare a infrastructurii rutiere de interes local. După drumul de la „Gestamp”, modernizat în vară, în octombrie a fost asfaltat și Drumul Crinului, în satul Piscani.

„Am reușit să așternem covor asfaltic pe Drumul Crinului înainte de ploile de la finele lunii noiembrie. Dacă timpul ne va permite, vom continua modernizarea infrastructurii rutiere locale. Astfel, pregătim pentru asfaltare alte trei străzi: Caracal și Drumul Școlii, la Valea Nandrii, și Mesteceni, la Negreni. Deja pe Strada Caracal se lucrează la amenajarea de șanțuri, iar pe Drumul Școlii se așterne stratul de pietriș premergător asfaltului. Dacă ne lasă vremea, toate cele trei drumuri vor fi asfaltate până la finele anului. Tot în această perioadă vrem să amenajăm două parcări, la bisericile din Piscani și Negreni. Vom continua și anul viitor campania de reabilitare a infrastructurii rutiere. Mai avem câteva tronsoane care trebuie modernizate, în lungime totală de vreo 2 km. Cel mai lung este un tronson care duce spre barajul de la Clucereasa (Drumul lui Zetreanu), în lungime de 850 de metri. Pentru acest drum vom încerca să obținem anul viitor sprijin financiar din partea Consiliului Județean Argeș. În paralel, vom demara lucrările de realizare a unui canal în lungime de 800 de metri, în zona Gestamp. Este o investiție care va necesita un efort financiar considerabil - undeva la 17 miliarde de lei vechi, însă avem convingerea că o vom realiza!”, spune primarul Emilian Ciolan.

Ultimele articole din categoria Administrativ