Incluziunea tinerilor în perioada post-pandemică: Proiectul ‘E-voice’

Autor: Cristina Stanciu
Publicat la: 14/08/2023

Una din temele abordate de  către echipa de implementare a proiectului “A Voice for Europe - E- VOICE”, în cadrul a două școli de pe raza orașului Mioveni, a fost “Efectele pandemiei COVID-19 asupra sănătăţii şi stării de bine a elevilor” .

Ţinând cont de faptul că pandemia COVID-19 a afectat toate instituţiile şi structurile sociale prin impunerea distanţării sociale, limitarea interacţiunilor şi transformarea comunicării directe în comunicare mediată în toate sferele socio- economice în care a fost posibil, efectele asupra stării de bine a copiilor sunt diverse.

Pe baza rezultatelor discuțiilor purtate cu elevii, părinții și profesorii din Mioveni, consecințele izolării sociale și ale utilizării prelungite a tehnologiei digitale de către adolescenți pot fi grave, afectând dezvoltarea lor fizică, cognitivă și socio-emoțională pe termen lung.

Studiul efectuat a arătat că accesul la conținuțul din mediul online poate duce la dependență, la informații necorespunzătoare vârstei,   la probleme de securitate a datelor cu caracter personal, precum și la boli (sedentarism, obezitate, diabet, anxietate, depresie etc).

În acest context, au  fost analizate și percepţiile părinţilor asupra efectelor şcolii online asupra copiilor, în calitatea lor de adulţi reprezentativi şi responsabili a le asigura starea de bine şi dezvoltarea armonioasă. Astfel, prin acest studiu am deschis calea spre înţelegerea efectelor emergente cu caracter negativ ale pandemiei asupra copiilor, în scopul ghidării procesului de luare a unor măsuri ameliorative.

Amintim că proiectului “A Voice for Europe - E- VOICE” a fost câștigat în cadrul programului „Citizens, Equality, Rights and Values (CERV)”, și este realizat în parteneriat cu 7 țări – Italia(Gazzo), România(Mioveni), Croația(Sibenik), Bulgaria(Union Of Bulgarian Black Sea Local Authorities - UBBSLA), Spania(Fondo Andaluz de Municipios para la Solidariadad Internacional- FAMSI), Belgia(Association of Cities and Regions for Sustainable Resource Management- ACR+) și Franța(The European Association for Local Democracy - ALDA).

Tema principală a proiectului o constituie impactul pandemiei Covid-19 asupra stilului de viață și al educației tinerilor.

Proiectul a fost câștigat și implementat în parteneriat cu toate cele 7 orașe, iar perioada de desfășurare a acestuia este 01.01.2023-31.12.2024.

Prima etapă în cadrul acestui proiect a avut loc în Gazzo (Italia), în perioada 1-3 februarie 2023, iar cea de-a doua la Mioveni(România), în perioada  19 - 21 aprilie 2023.

Următoarea etapă a acestui proiect se va desfășura în  perioada 5-8 septembrie 2023,  în Croația.

 

Ultimele articole din categoria Administrativ