Investiții URIAȘE la o școală din Pitești! Primarul Gentea a SEMNAT contractul

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 07/06/2024

Investiții uriașe la o școală din Pitești. Astfel, Școala Gimnazială "Ion Minculescu" intră în reabilitare termică, după cum transmite primarul Cristian Gentea. 

"Școala Gimnazială „Ion Minulescu” intră în reabilitare termică! 

Am obținut fonduri prin PNRR, iar astăzi, 07.06.2024, am semnat contractul de proiectare și execuție lucrări, cu Asocierea Regio Solution – Nm Construction Zone. 

Peste 1 an, vom avea această clădire publică modernizată energetic, de la fațadă izolată termic, la căi de ventilație naturală, instalație de iluminat de tehnologie nouă cu senzori de mișcare și sisteme alternative de producere a energiei din surse neconvenționale! 

În completare, se vor reface elemente de construcție ale fațadelor, dar și alte finisaje. 

Valoarea totală a contractului este de 5.088.625,32 lei (cu TVA)", transmite primarul Cristian Gentea. 

Ultimele articole din categoria Actualitate