Ion Mînzînă: 'Din această sală sper să plece viitorii camponi ai ţării'

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 08/12/2022

În urmă cu scurt timp a avut loc inagurarea Piteşti Arena. La eveniment au fost prezenţi numeroşi lideri politici, atât la nivel local şi judeţean, dar şi la nivel naţional. Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş şi preşedintele PSD Argeş, Ion Mînzînă l-a felicitat pe primarul Cristian Gentea pentru efortul depus şi şi-a exprimat dorinţa ca din Piteşti Arena să plece viitorii campioni ai ţării. 

„Este unul dintre momentele unice în viaţa unui om. Acum nu aş vrea să mă credeţi prea înaintat în vârstă, dar îmi aduceam aminte astăzi că acum 50 de ani se inaugura Sala Sporturilor din Piteşti şi, doamna Gica Dobrin, acum 50 de ani, FC Argeş învingea pe Real Madrid  cu 2-1 pe stadionul din Trivale. Pe acest stadion pe care cu ambiţia ce îl caracterizează, ca un mare iubitor al sportului, domnul primar împreună cu Ministerul Dezvoltării doresc să îl transforme într-o arenă europeană. Tot ce se întâmplă astăzi aici este un prim pas spre ceea ce vrem să devenim, ceea ce am fost odată şi mai mult decât atât, campioni recunoscuţi la nivel mondial. Această sală sper să atragă tineretul astăzi aflat în tribună pentru a face sport de performanţă pentru gloria României. De ce să nu o spunem? Argeşul, Piteştiul au dat României campioni mondiali, campioni europeni, campioni olimpici şi acest lucru ne-a făcut mândri. De aici, din această sală sper să plece viitori campioni ai ţării”, a punctat preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Ion Mînzînă.

Ultimele articole din categoria Actualitate