La Centrul Cultural Piteşti, prelegere despre Alexandru Ţipoia
La Centrul Cultural Piteşti va avea loc prelegerea cu tema „Alexandru Țipoia - un pilon al artelor plastice românești”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Colocviile Municipiului Pitești”, coordonat de redactorul-șef al revistei de cultură “Argeș”, scriitorul dr. Leonid Dragomir, avându-l invitat pe artistul plastic George Tzipoia. Evenimentul va avea loc marți, 22 noiembrie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“George Tzipoia (născut în 1945) este fiul pictorului Alexandru Țipoia (1914-1993), fiind el însuși un artist plastic consacrat. Prelegerea pe care o va susține în cadrul se va axa pe rolul de primă mărime pe care l-a avut tatăl său în arta plastică românească de după cel de-al Doilea Război Mondial. Alături de Ciucurencu, Baba și Țuculescu, el este unul dintre pilonii creației plastice contemporane din România. Conferința își propune o prezentare a modului în care a fost percepută contribuția artistului atât în timpul vieții, cât și după moartea sa, de la care se vor împlini anul viitor 30 de ani. Câteva considerații personale din interiorul familiei pictorului vor contribui la întregirea imaginii sale, aducând totodată o contribuție importantă la Istoria Artei Românești”, spune Leonid Dragomir.