La Centrul Cultural Piteşti, prelegere despre nai!

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 12/10/2022

La Centrul Cultural Piteşti va avea loc evenimentul cu tema “Naiul, sunet vrăjit ca unduirile trestiei”, în cadrul proiectului “Medalion artistic cu Mariana - Claudia Filipescu”, coordonat de interpreta de romanțe și folclor Mariana - Claudia Filipescu, având-o invitată pe Valentina Rădoi, profesoară de nai. Evenimentul va avea loc joi, 13 octombrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.



“Distinsa mea invitată, Valentina Rădoi, este absolventă a Facultății de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală a Universității Naţionale de Muzică Bucureşti și are master în Educaţie Muzicală Contemporană. A dirijat corul Bisericii Sfânta Vineri din Piteşti timp de 14 ani, în prezent fiind membră a Coralei Bisericii Sfântul Gheorghe din Piteşti şi membră a Corului din Piteşti. Îşi desfăsoară activitatea de profesor de nai titular, gradul I la catedra de nai a Şcolii de Muzică din Câmpulung Muscel și a obținut performanţe cu elevii săi la numeroase concursuri de interpretare la nai”, precizează Mariana – Claudia Filipescu.


Ultimele articole din categoria Administrativ