La Piteşti, Festival Internaţional de Literatură
Consiliul Local al Municipiului Piteşti şi Primăria Municipiului Piteşti, prin Centrul Cultural Piteşti și Editura ROCART, organizează Festivalul Internaţional de Literatură LITERATURA ÎN STRADĂ – FILSTREET, ediția I.
Festivalul își propune să valorifice tradiția istorică literară și culturală a municipiului Pitești, a județului Argeș, unde, de-a lungul a peste 250 de ani, s-au născut sau au trăit scriitori de primă mărime ai literaturii române, precum: Dinicu Golescu, Alexandru Davila, Liviu Rebreanu, George Topârceanu, Ion Minulescu, Urmuz, Alexandru Kirițescu, Ion Pillat, Ion Barbu, Vladimir Streinu, Tudor Mușatescu, Miron Cordun, Gheorghe Tomozei, Cezar Baltag, Florin Mugur, Cezar Ivănescu, Ileana Mălăncioiu, Gabriela Adameșteanu, Dan Horia Mazilu, Dorin Tudoran, Daniel Turcea.
FILSTREET se adresează unui public larg de cititori, juniori și seniori, dorindu-se un reper unic în literatura română de azi și în viața culturală a municipiului Pitești, și va cuprinde recitaluri de texte literare în stradă și la licee din municipiul Pitești, dar și expoziții de carte rară și de carte contemporană.
Printre invitați se află publiciști valoroși din Grecia, Canada și Mexic:
- Dimitris Kanellopoulos – Grecia. Este poet, prozator, editor, traducător din literatura română, are studii de filosofie-istorie la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, în anii 1980. Locuiește la Atena. A publicat în limba greacă „Antologia poeziei românești” și are în pregătire, în limba greacă, „Antologia poeziei românești din secolul XX”;
- John P. Portelli – Malta. Este poet, prozator, profesor universitar la Universitatea din Toronto (Canada);
- German A. de la REZA – Mexic. Este poet, prozator, eseist, istoric, economist, traducător din literatura română, profesor universitar la Universidad Autónoma Metropolitana din Ciudad de Mexico, a studiat filosofie și istorie la București, în anii 1980. Locuiește în Ciudad de Mexico. A publicat o antologie a poeziei românești în spaniolă. Pregătește o a doua antologie pentru America Latină.
Programul celor trei zile de festival va fi următorul:
- Joi, 8 iunie:
- 10:00 - 13:00: Masă rotundă „Literatura română postmodernă, perspective. Literatura postmodernă în alte literaturi” - Centrul Cultural Pitești, moderator: criticul literar Ion Bogdan Lefter;
- Lansarea volumului bilingv de poezie „POEME ALESE / POEMAS SELECTOS” de Germàn A. de la Reza – participă: German de la Reza, Mihaela Helmis, Călin Vlasie - Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”;
- Expoziție de cărți rare;
- 17:00 - 21:00: Recital stradal la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”:
- Expoziție de carte în stradă;
- 15:00 – 17:00: Lecturi de poezie ale poeților invitați la Colegiul Național „I.C. Brătianu”;
- 15:00 – 17:00: Lecturi de poezie ale poeților invitați la Colegiul Național „Zinca Golescu”.
- Vineri, 9 iunie:
- 10:00 – 13:00: Masă rotundă „Literatura română în lume” la Filarmonica Pitești, moderator: criticul literar Alexandru Cistelecan;
- Lansarea volumului „Antologia poeziei românesti din secolul 20”, traducere în limba greacă de Dimitris Kanellopoulos - participă Dimitris Kanellopoulos, Călin Vlasie, Al. Cistelecan;
- 17:00 – 19:30: Recital stradal la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”:
- Expoziție de carte în stradă (elevii stau pe băncile din parc);
- Sâmbătă, 10 iunie:
- 10:00 -15:00, Editura „Rocart” – Băbana:
- Recital de poezie - scriitori participanți;
- Lansarea volumului de poezie „AICI A FOST.” de John P. Portelli - participă John P. Portelli, Călin Vlasie, Ion Bogdan Lefter;
- Lansări ale unor volume semnate de scriitori români din ultimul an editorial.
- 17:00 - Gala PREMIILOR FILSTREET, Sala Filarmonicii Pitești.
Premiile literare FILSTREET 2023, ce vor fi decernate în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură LITERATURA ÎN STRADĂ – FILSTREET, poartă numele unor personalități literare care s-au născut în județul Argeș sau care, într-o anumită perioadă a vieții, au trăit în Pitești:
1. Premiul Național de literatură ION BARBU pentru poezie, decernat unui scriitor în viață pentru OPERA OMNIA;
2. Premiul Național de literatură URMUZ pentru proză, decernat unui scriitor în viață pentru OPERA OMNIA;
3. Premiul literar pentru debut, decernat unui scriitor aflat la prima carte, poezie/proză, volum apărut în anul editorial precedent ediției festivalului;
4. Premiul internațional „Radu Gabriel Pârvu”, decernat pentru promovarea și traducerea literaturii românești în străinătate - va fi acordat unui traducător străin pentru traducerea în altă limbă a unei opere a unui scriitor român reprezentativ sau a unei antologii din operele scriitorilor români reprezentativi, indiferent de epocă, perioadă și curentul literar.
Cele patru premii literare vor fi acordate la propunerea unui juriu format din personalități marcante ale literaturii naționale (scriitori, critici literari, membri ai Uniunii Scriitorilor din România și ai Academiei Române):
- Ion Bogdan Lefter (București), director Cafeneaua critică - președinte;
- Membri:
- Alexandru Cistelecan (Tg. Mureș), redactor șef revista VATRA;
- Gabriela Gheorghișor (Craiova), redactor șef-adjunct revista RAMURI;
- Dan Gulea (Ploiești), redactor șef revista ATITUDINI;
- Irina Petraș (Cluj-Napoca), președinte USR filiala Cluj-Napoca.
Decernarea premiilor va avea loc în Sala Filarmonicii, în data de 10 iunie, la ora 17:00, după următorul program:
- Recital din poezia lui Ion Barbu;
- Decernarea propriu-zisă a premiilor ediției I a FILSTREET;
- Concert-recital susținut de Filarmonica Pitești.