Lucrări privind extinderea rețelei de canalizare a comunei Albeștii de Argeș
Primăria Albeștii de Argeș a emis ordinul de începere a lucrărilor la proiectul privind extinderea rețelei de canalizare pe strada Mocirlă - sat Dobroțu, strada Dispensarului și strada Damu din satul Albeștii Ungureni. Investiția este realizată cu fonduri proprii și sprijin de la Consiliul Județean Argeș.
„Se vor putea racorda la canalizare încă aproximativ 50 de gospodării, locuințe situate pe aceste străzi. Este important să executăm lucrările într-un ritm alert, deoarece aceste trei străzi sunt cuprinse spre asfaltare în proiectul ce se derulează cu fonduri guvernamentale, prin Programul „Anghel Saligny”. Numai după ce vom fi finalizat introducerea conductelor, putem să începem modernizarea drumurilor”, a explicat primarul Gabriel Popa.