Mai mult de jumătate din scările de bloc din Mioveni au fost rebranșate la rețeaua de gaze!

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 03/11/2025

La Mioveni continuă lucrările privind rebranșarea la rețeaua de gaze naturale în cazul blocurilor afectate de incidentul din urmă cu o săptămână. După cum transmite primarul Aurel Costache, peste jumătate din scările afectate au fost rebranșate. 

"Vă transmit situația actualizată privind reluarea alimentării cu gaze naturale, valabilă la data de 02 noiembrie, ora 21:00, conform informațiilor primite de la echipele Engie aflate astăzi în teren:

Total clienți sistați: 3.559

Clienți reconectați până în prezent: 1.870 (52,54%)


 Total scări de bloc închise: 177

Scări de bloc redeschise până în prezent: 94 (53,10%)

Echipele de intervenție ENGIE dar și alți operatori autorizați vor continua de mâine, 03 noiembrie, activitatea din teren efectuând revizii tehnice și reconectări individuale pentru ca reluarea alimentării să se facă în deplină siguranță.

Mulțumesc tuturor pentru răbdare, înțelegere și solidaritate în aceste zile dificile", transmite primarul Aurel Costache. 

Ultimele articole din categoria Actualitate