Marius Nicolaescu a verificat stadiul lucrărilor la Spitalul Judeţean de Urgenţă
Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a participat astăzi la ședința săptămânală tehnică care vizează șantierele de la Spitalul Județean de Urgență Pitești și a verificat stadiul evoluției lucrărilor la cele trei proiecte aflate în derulare: extinderea Ambulatoriului de Specialitate, a UPU, precum și construcția noului corp P+4.
Extinderea Unității de Primiri Urgență a ajuns la un stadiu de 35%, însă aici lucrările au vizat partea cea mai dificilă a construcției.
Extinderea, reabilitarea și modernizarea Ambulatoriului Integrat este la un stadiu de 42%.
Ambele investiții sunt realizate pe fonduri europene.
O parte importantă a discuțiilor a vizat noul Corp P+4, care se realizează din bugetul propriu al C.J. Argeș, și care este finalizat în proporție de 84%. Aici, lucrările de construcție la parter și etajele 1, 2, 3 și 4 sunt finalizate, fiind aduse și cea mai mare parte a echipamentelor medicale. Parterul va găzdui secția Chirurgie plastică și Arși, etajul 1 - secția de Chirurgie vasculară, etajul 2 - Blocul operator (cu Săli de operație chirurgie plastică, electrofiziologie și chirurgie cardio-vasculară), etajele 3 și 4 - secția Cardiologie.
Sunt în derulare și lucrările de la nivelul subsolului unde vor fi amplasate spațiile tehnice aferente construcției, trei adăposturi ALA (apărare locală antiaeriană, adăpost de protecție civilă executat la subsolurile construcțiilor) și o zonă destinată prosecturii.
„Ne apropiem de intrarea în linie dreaptă a lucrărilor de la Spitalul Județean de Urgență Pitești și, la fel ca pe toată perioada acestor investiții, încercăm să depășim obstacolele care au mai apărut pe teren pentru că ne dorim să nu întârziem cu aceste proiecte, pentru că acest nou corp va prelua secțiile și blocul operator de la clădirea principală a Spitalului, care va intra într-un viitor apropiat într-un amplu program de consolidare și modernizare. Noi am depus toate eforturile și am asigurat partea financiară, însă desigur că perioadele de blocaje cu furnizarea de materiale și unele probleme apărute în timpul lucrărilor au făcut ca termenele să fie puțin devansate. Le-am precizat foarte clar antreprenorilor, dar și conducerii Spitalului, că obiectivul nostru, al Consiliului Județean, este să finalizăm investițiile într-un timp cât mai rezonabil și la o calitate cât mai ridicată. Sunt obiective importante pentru creșterea confortului pacienților, dar și pentru asigurarea unui act medical la un nivel ridicat„ - Marius Nicolaescu vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.