Mioveni: De astăzi se pot depune cereri pentru subvenții la încălzire

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 23/10/2023

Direcția de Asistenţă Socială din Primăria Mioveni va primi, începând de astăzi, 23 octombrie 2023, cereri pentru acordarea ajutorului vizând încălzirea locuinţei pentru sezonul rece.

Potrivit Legii nr.226 /2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și a Normelor Metodologice de Aplicare aprobate prin HGR nr.1073 /2021, beneficiază de ajutoare de încălzire a locuinței pe perioada sezonului rece pentru acoperirea integrală sau, după caz, a unei părți din cheltuielile cu încălzirea locuinței, precum și de supliment pentru energie pe tot parcursul anului consumatorii vulnerabili care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

Acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei este condiționată atât de nivelul veniturilor din luna anterioară depunerii cererii, cât şi de deţinerea în proprietate a unor bunuri mobile sau imobile, prevăzute în Anexa nr.4 (Hotărârea Guvernului nr. 50/2011, pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat cu modificările şi completările ulterioare). Astfel, dacă un membru al familiei sau persoana singură are în proprietate cel puţin unul dintre bunurile cuprinse în anexă, nu beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinţei toată familia.

Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei se acordă începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective, începând cu luna următoare pentru cei ce au depus documentele după data de 20 a lunii, începând cu luna depunerii cererii pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept este stabilit începând cu acea lună, indiferent de data depunerii cererii.

În funcție de sistemul de încălzire utilizat în locuință, categoriile de ajutoare pentru încălzire sunt:

– ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat;

– ajutor pentru gaze naturale;

– ajutor pentru energie electrică;

– ajutor pentru combustibili solizi și/ sau petrolieri.

Ajutorul pentru încălzire se plătește diferențiat în funcție de venitul mediu lunar pe familie sau al persoanei singure astfel:

– 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, dacă venitul mediu net lunar este de până în 200 lei pe membru de familie/ persoana singură;

– 90% pentru un venit lunar net cuprins între 200,1 și 320 lei;

– 80% pentru un venit lunar net între 320,1 și 440 lei;

– 70% pentru un venit lunar net între 440,1 și 560 lei;

– 60% pentru un venit lunar net între 560,1 și 680 lei;

– 50% pentru un venit lunar net între 680,1 și 920 lei;

– 40% pentru un venit lunar net între 920,1 și 1.040 lei;

– 30% pentru un venit lunar net între 1.040,1 și 1.160 lei;

– 20% pentru un venit lunar net între 1.160,1 și 1.280 lei;

– 10% pentru un venit lunar net între 1.280,1 și 1.386 lei/ membru de familie sau 2.053 de lei pentru persoana singură.

În cazul ajutorului pentru energie termică, valoarea de referință se stabilește lunar, în funcție de prețul local al energiei termice facturate populației. În plus, pe lângă bani pentru încălzirea locuinței, persoanele cu venituri mici pot primi un ajutor financiar suplimentar pentru energie, destinat acoperirii unei părți din consumul energetic al gospodăriei, astfel:

• 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;

• 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;

• 10 lei/lună pentru consumul de energie termică;

• 20 lei/lună pentru consumul de lemne.

Suplimentul pentru energie se acordă lunar pe tot parcursul anului.

Depunerea dosarelor se va face la sediul Primăriei Mioveni, de luni, 23 octombrie, după următorul program:

Luni: 12.00-15.30;

Marți: 12.00-16.30;

Miercuri: 12.00-15.30;

Joi: 12.00-16-30.

Cererile pot fi descărcate şi de pe site-ul Primărie Mioveni:

https://emioveni.ro/.../cerere_ajutor_incalzire_2023.pdf.

Detalii legate de actele necesare găsiți aici:

https://emioveni.ro/.../asi.../2023/anunt_incalzire_2023.pdf.

Ultimele articole din categoria Administrativ