O nouă investiție importantă pentru infrastructura rutieră din Argeș este gata!

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 27/11/2023

Astăzi a fost deschis circulației Podul Dâmboviței, pod care face legătura între județele Argeș și Brașov.  

La eveniment au fost prezenți Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, Ionuț- Cristian Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Daniel Augustin Dinu, directorul Direcției Regionale Drumuri și Poduri București și directorul adjunct, argeșeanul Eduard Dima, vicepreședintele Consilului Județean Argeș Marius Nicolaescu, administratorul public al județului, Cristian Puiu, primarul comunei Dâmbovicioara, Dumitru Secăreanu, precum și reprezentanții firmei constructoare. 
Noul pod peste râul Dâmboviței este un proiect 100% românesc - de la proiectanți până la firma constructoare - și este cel mai lung „pod de tip arc cu calea sus” din România. Darea lui în folosință va permite ridicarea restricțiilor pentru camioane de pe actualul pod peste Dâmbovița, pod monument istoric construit în 1886. 
"Stau să mă gândesc că m-am născut sub o zodie norocoasă: Este dat ca în acest mandat la conducerea Consiliului Județean să asistăm la două lucrări foarte importante. Este vorba despre acest pod, cel mai mare pod metalic în arc de cerc din România, iar acum o lună de zile participam cu ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, și cu prim-ministrul Marcel Ciolacu la o altă premieră în România - lucrările de străpungerea de la Tigveni pentru autostrada Pitești-Sibiu. 
Sună cam rău când ne gândim că aceste lucruri sunt premiere după 1989, dar este bine că se întâmplă, totuși, și acum. Trebuie să spunem că cei din actuala conducere a minsterului Transporturilor, prin ministrul Sorin Grindeanu, sunt cei care au pus bazele dezvoltării infrastructurii rutiere în România cum nu s-a mai întâmplat în ultimii 30 de ani. Întâlnim din ce în ce mai des și constructori serioși, așa cum este și cazul firmei care a lucrat la acest pod pentru că marile noastre probleme au plecat de la faptul că dorința noastră de a construi s-a întâlnit cu dorința unora de a nu face nimic și doar de a lua banii pentru ceea ce ne doream noi să construim. Acum, avem cea mai bună execuție din perioada unui ministru la Transporturilor și asta înseamnă seriozitate, implicare și că intrăm pe drumul ce bun. Cu asemenea performanțe ne vom lăuda și sper că și alții vor înțelege că în țara aceasta mai trebuie să și construim până să ne promitem. Mulțumesc tuturor celor iomplicați în acest proiect. 
Vă mai spun ceva: în ultimii doi ani, infrastructura rutieră națională de pe raza județului Argeş a avut numai de câștigat prin colaborarea excelentă pe care am avut-o cu ministerul Transporturilor!" - Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.
"Îi mulțumesc domnului președinte pentru implicarea de care a dat dovadă pentru ca acest proiect să devină realitate. Acest pod, cu care ne mândrim, unicat în țară, face legătura pe culoarul Rucăr - Bran între Transilvania și Țara Românească" - Dumitru Secăreanu, primar Dâmbovicioara. 
Noul pod este amplasat pe DN73 din județul Argeș, comuna Dâmbovicioara. Are o lungime totală de 170 metri și traversează râul Dâmbovița, în aval de podul istoric, printr-o deschidere de 100 m, încadrată de două deschideri marginale de câte 35 metri fiecare.
Lungimea totală a proiectului este de 760 metri (pod peste râul Dâmbovița și rampele de acces), prin această investiție realizându-se o variantă de ocolire a centrului localității Podul Dâmboviței.
Valoarea totală a proiectului este de 46 milioane lei, iar finanțarea europeană de 32 de milioane lei.

Ultimele articole din categoria Politic