Ovidiu Puiu a depus jurământul pentru un nou mandat de senator
Ovidiu Puiu a depus jurământul pentru un nou mandat de senator. Acesta le-a mulțumit tuturor argeșenilor pentru încrederea acordată.
"În ședința solemnă a Senatului României, am depus jurământul de credință față de țară și popor, marcând astfel începutul celui de-al doilea mandat de senator de Argeș. Am jurat să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României.
Sunt cu totul recunoscător argeșenilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o, și, în deplin acord cu prevederile constituționale, am jurat să îndeplinesc cu onoare și fidelitate mandatul încredințat.
Voi activa în perioada următoare în cadrul a trei comisii ale Senatului României, respectiv Comisia pentru învățământ, știință și inovare, Comisia pentru mediu și Comisia pentru cultură și media. Voi continua negreșit să promovez proiectele care aduc dezvoltare, echitate și un nivel de trai mai bun pentru toți românii!
Așa să ne ajute Dumnezeu!", a transmis senatorul Ovidiu Puiu.