Peste 2000 de oameni la Budeasa Festival! Atmosferă INCENDIARĂ! VIDEO
Festivalul de muzică folk și rock de la Budeasa a luat amploare în acest an, unde peste 2000 de oameni au petrecut vineri și sâmbătă pe plaja veche din comună. Iubitorii muzicii de calitate din Argeş dar și din toată ţara au petrecut clipe de neuitat la Festivalul Budeasa care anul acesta a fost un real succes chiar dacă vremea nu a fost chiar favorabilă.
Printre cele mai mari voci și cele mai bune formații de folk și rock au urcat în acest week-end pe scena de la Budeasa unde împreună cu publicul au creat o atmosferă de neuitat. Cargo, Ducu Bertzi, Lupii lui Calancea, My Queen by Dan Helciug, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Cristi Dumitrașcu sunt doar câțiva dintre artiștii care au încântat publicul. Deși vremea nu a fost tocmai favorabilă, spectatorii s-au bucurat de concert și de întreaga organizare în ploaie cu voie bună. Primarul Nicolae Rachieru împreună cu întreaga echipă de organizare a pus în acest an comuna Budeasa pe harta țării cu acest festival. Edilul a reușit să obțină și un număr impresionant de sponsori tocmai pentru a nu afecta foarte mult bugetul local.
Au fost foarte mulți iubitori de muzică din Bucureşti dar și din alte județe: “Am venit de aseară, am dormit în cort aici prima noapte. Este spectaculos totul. Noi ne ducem și în alte ţări, suntem iubitori de muzică bună dar să știți că este una dintre cele mai frumoase locații, muzica și organizarea nemaipomenită chiar dacă vremea nu a fost atât de bună. Suntem surprinși plăcut și chiar vreau să felicitam organizatorii pentru tot ceea ce am trăit aici și anul viitor am zis că vom veni cu toată familia pentru că merită dacă totul va fi la fel.” ne-a declarat o bucureșteancă