Premianţii Trivale Fest 2022
Festivalul Național de Muzică Folk TRIVALE FEST a fost reluat după doi ani de pandemie, desfășurându-se sâmbătă, 29 octombrie 2022. Organizat de Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local, prin Centrul Cultural Pitești, evenimentul, ajuns la cea de-a VI-a ediție, a cuprins un concurs de interpretare și recitaluri extraordinare susținute de corifei ai genului. Festivalul a debutat cu preselecția celor care s-au înscris la concurs, dintre care juriul format din prof. univ. dr. Gheorghiță Stroe,decanul Facultății de Muzică a Universității Pitești (președintele juriului), prof. Valentin Sprâncenea, de la Liceul Dinu Lipatti din Pitești, și chitaristul Andrei Bulf, referent la Centrul Cultural Pitești și directorul artistic al festivalului a ales zece aspiranți la premiile ediției din 2022.
Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc în sala de concerte a Filarmonicii Pitești, avându-l prezentator pe jurnalistul Constantin Pașol. A avut loc concursul de interpretare, urmat de un recital oferit de Grupul Folk P620. A urmat festivitatea de premiere, când au fost anunțați câștigătorii. La secțiunea celor sub 18 ani Premiul I a fost cucerit de Maria Ștefania Rainea din Pitești, Premiul al II-lea de Maria Patricia Bădiță din Curtea de Argeș, Premiul al III -lea de Ana-Maria Baltag Diaconu din Curtea de Argeș. Mențiuni au obținut Costi Vlad din Pitești, Andra Maria Dobre din Curtea de Argeș, Mădălina Mihaela Niță din Curtea de Argeș, Alma Lorena Andronache din Ploiești. La Secțiunea celor peste 18 ani au fost premiați: Octavian Dărmănescu din Pitești – Premiul I, Constantin Matei din Curtea de Argeș – Premiul al II-lea, Dorin Sterie din Pitești – Premiul al III-lea. Au urmat mult-așteptatele recitaluri extraordinare susținute de Tzurlă&Amfiteatru 13 și de Nicu Alifantis&Zan.