Preşedintele Federaţiei Române de Arte Marţiale către Gentea: 'Este extraordinar ce aţi făcut'

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 07/12/2022

Mâine va fi inaugurată Piteşti Arena. Evenimentul va fi marcat printr-o competiţie de anvergură şi anume Campionatul Naţional de Asihara-Karate. Preşedintele Federaţiei Române de Arte Marţiale, Florentin Marinescu a fost impresionat de ce a găsit la Piteşti şi a avut numai cuvinte de laudă la adresa primarului Cristian Gentea. 

„Este mai mult decât o onoare şi o plăcere să vin la dumneavoastră pentru inaugurarea acestei noi săli. Este un lucru absolut extraordinar pentru noi, pentru România, fiindcă după cum bine ştiţi se inaugurează rar o astfel de sală nouă. Din când în când, aproape deloc. Ceea ce aveţi dumneavoastră este chiar o minunăţie. Nu ştiu cum aţi reuşit, cum a reuşit domnul primar să găsească reusrsele necesare să o facă, dar chiar este o sală deosebită. Am fost şi am vizitat-o şi eu şi este din toate punctele de vedere mai mult decât o sală. Este o sală unde sper să puteţi organiza şi competiţii internaţionale. Este o sală frumoasă, o sală extraordinară. Pe de altă parte este fabulos că domnul primar a avut amabilitatea ca noi să fim primii care intrăm în sală şi să facem practic această deschidere. Sunt de 65 de ani în sport şi mă tot uit şi eu după nişte săli noi. Tocmai de aceea simt nevoia să subliniez că ce aţi făcut aici este extraordinar. Felicitări domnule primar, felicitări celor care au fost alături de dumneavoastră pentru că aţi făcut un lucru formidabil”, a subliniat preşedintele Federaţiei Române de Arte Marţiale,

Ultimele articole din categoria Actualitate