Primarul Cristian Gentea, veşti excelente privind lucrările la podul peste pârâul Bascov

Autor: Cristina Stanciu
Publicat la: 08/07/2024

Primarul Cristian Gentea este încântat de stadiul lucrărilor la podul peste pârâul Bascov. Ediul urmăreşte cu mare atenţie modul în care se derulează lucrările la acest proiect de anvergură.

"Vești bune vin și de pe șantierul din nordul orașului, unde se reabilitează podul peste pârâul Bascov!
La sfârșitul săptămânii trecute, s-a turnat placa de suprabetonare. Constructorul lucrează intens, în cadrul acestui proiect, pentru redeschiderea circulației, la doar 5 luni de la momentul forării primilor piloni!!
Avem semne clare că, odată cu începerea noului an școlar, vom putea intra din nou în Pitești și dinspre nodul rutier Bascov!!
Planificarea lucrărilor prevedea ca, în luna august, drumul provizoriu să fie închis trei săptămâni pentru realizarea ultimelor etape din proiect. Însă am găsit, împreună cu constructorul, o soluție pentru ca disconfortul în trafic să fie cât mai mic!
PORR Construct este unul dintre cei mai serioși constructori - au încheiat exemplar lucrarea la Autostrada Sibiu - Pitești pe tronsonul Sibiu - Boița și se ocupă, în prezent, și de Secțiunea 4 (Tigveni - Curtea de Argeș)!", transmite primarul Cristian Gentea. 

Ultimele articole din categoria Actualitate