Proteste de amploare la București
Sindicaliştii Cartel Alfa protestează, joi, în Bucureşti şi cer creşterea urgentă a salariilor şi pensiilor, dar şi reducerea costurilor de trai. Două caravane au plecat din zona Ardeal şi Moldova, fiind organizate proteste pe traseu, sindicaliştii întâlnindu-se în Capitală.
”Preţurile la energie, alimente şi alte produse esenţiale cresc în spirală la niveluri care trimit milioane de lucrători în sărăcie, în timp ce Guvernul, economiştii şi bancherii iau măsuri care pun presiune şi mai mare asupra cetăţenilor (spre exemplu, prin creşterea dobânzilor), în timp ce companiile din energie au profituri record”, au transmis sindicaliştii Cartel Alfa.