Reţea de gaze naturale în comuna Slobozia
Anul acesta vor începe lucrările pentru înființarea rețelei de gaze! Proiectul depus de Primăria Slobozia în asociere cu administrațiile publice locale din comunele Răscăieți, Vișina, Morteni și Uliești din județul Dâmbovița a fost aprobat spre finanțare în Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Realizarea rețelei de distribuție gaze naturale în cele cinci localități constituie o investiție de aproximativ 100 milioane de lei, banii urmând să fie alocați în etape de către Ministerul Dezvoltării. Studiul de fezabilitate și DALI pentru proiect au fost finalizate, astfel că la începutul lui 2024 proiectarea și execuția rețelei de gaze din Slobozia vor fi scoase la licitație. ”Realizarea rețelei de alimentare cu gaze reprezintă un vis și o mare realizare pentru noi! După toate proiectele de modernizare a comunei pe care le-am derulat, plus cele aflate în lucru, rețeaua de alimentare cu gaze este, într-adevăr, un obiectiv extrem de important și așteptat de cetățeni”, declară primarul Petre Funie.