S-a INAUGURAT Sala Polvalentă Piteşti
Momente de sărbătoare la Piteşti. În urmă cu scurt timp a fost inaugurată Piteşti Arena. La eveniment participă primarul municipiului Piteşti, Cristian Gentea care este și gazda evenimentului, ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, vicepreşedintele Senatului,Paul Stănescu, fostul ministru al Apărării Naţionale, Vasile Dâncu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Ion Mînzînă, deputaţii PSD de Argeş, Simona Bucura Oprescu, președintele Comisiei pentru administrație publică din Camera Deputaților, Nicolae Georgescu, Nicolae Pavelescu, senatorii PSD de Argeş, Cristina Stocheci, Ovidiu Puiu, prefectul Radu Perianu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, secretari de stat, directori de instituții și deconcentrate, etc. Cristian Gentea le-a mulțumit ministrului Dezvoltării, Cseke Attila pentru sprijin și susținere dar și fostului ministru Paul Stănescu:
„Aşteptarea a luat sfârşit. Începând de astăzi sportul piteştean se mută în casă nouă. Echipele noastre de baschet, volei, judo, karate, box vor evolua în această sală impresionantă realizată de către Ministerul Dezvoltării prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii şi vă mulţumesc foarte mult în numele piteştenilor. Primăria Piteşti şi Consiliul Local Piteşti au pus la dispoziţie terenul şi au realizat amenajările exterioare, branşarea la utilităţi şi parcarea suplimentară şi pentru asta vă mulţumesc foarte mult. Trebuie să mai mulţumesc cuiva, celui care în perioada 2018-2019 din poziţia pe care a avut-o de vicepremier şi Ministru al Dezvoltării a susţinut întreaga promovare şi aprobare a Hotărârii de Guvern pentru acest obiectiv de investiţii, actualul vicepreşedinte al Senatului, domnul Paul Stănescu”, a transmis primarul Cristian Gentea.