Șeful Jandarmeriei Argeș este noul șef al Jandarmeriei Capitalei!
Colonelul Marius Toma Cezar a fost numit de Ministerul de Interne în funcția de director general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București. Acesta ocupa funcția de șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș și a fost detașat la București pentru a conduce jandarmii din Capitală. În timpul liber, Toma slujește la biserica Sfântul Stelian din Pitești, ca preot voluntar pentru oamenii cu deficiențe de auz.
”Vă informăm faptul că, începând cu data de 01 noiembrie, colonelul Toma Marius Cezar este împuternicit în funcția de director general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.
Precizăm faptul că această funcție era temporar vacantă de la finalul lunii august, ca urmare a faptului că domnul general-maior Cătălin Stegăroiu a fost împuternicit în funcția de prim-adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române.
Colonelul Toma Marius Cezar ocupă funcția de inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.
Decizia de împuternicire a acestuia a fost luată în urma unui proces de analiză început anterior, proces care a vizat evaluarea mai multor aspecte manageriale, pentru a asigura continuitatea actului de comandă la nivelul Jandarmeriei Capitalei.”, arată Jandarmeria Capitalei.








