Simona Bucura Oprescu, LĂUDATĂ de opoziție

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 11/01/2024

Ministrul Muncii, deputatul PSD de Argeş, Simona Bucura Oprescu este un profesionist desăvârşit. Şi nu o spun asta doar colegii de partid sau, noi, pentru că suntem argeşeni. Argeşeanca a ajuns să fie lăudată chiar şi de parlamentarii din opoziţie şi asta pentru că este tot timpul în slujba cetăţeanului.

Senatorul independent, Rodica Boancă a explicat cum ministrul Simona Bucura Oprescu a soluţionat în numai câteva ore o problemă care făcea ca mii de tineri să nu primească ajutorul pe care îl meritau.

"Vreau să vă expun o situație căreia i-am găsit rezolvare prin comunicare, prin dialog. Se poate să rezolvăm lucruri fără să ținem cont de opțiunile politice ale fiecăruia, doar să fim deschiși la ideile celuilalt. Există Legea 272/2004, modificată în 2023, prin care copiii aflați în centrele de plasament, care părăsesc instituțiile statului la 18 ani și în intervalul 18-26 de ani intră în câmpul muncii sau studiază, pot beneficia de o inserție lunară. Problema acestei modificări legislative era că exista o lacună. Nu se specifica ce se întâmplă cu tinerii care au împlinit 18 ani în 2022, 2021. Ei încă se încadrau în această marjă, 18-26 de ani. (...) Am sunat-o pe doamna Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și am avut bucuria să regăsesc la celălalt capăt al firului, o persoană responsabilă. Nu este în firea mea să laud puterea, fiind în opoziție, da de data aceasta trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Am sunat astăzi la doamna ministru ieri și astăzi am fost anunțată la ora 11 că problema s-a rezolvat”, a povestit senatorul Rodica Boancă. 

Ultimele articole din categoria Politic