Simona Bucura Oprescu: 'Susținerea Dacia, o prioritate a mandatului meu'
Deputatul Simona Bucura Oprescu, președintele Comisiei pentru Administrație Publică din cadrul Camerei Deputaților a avut ieri o întrevedere cu Bruno Vincent, directorul pentru Afaceri Publice al Renault Group.
„Susținerea Dacia - o prioritate a mandatului meu!
Am avut astăzi o întrevedere cu Directorul pentru Afaceri Publice al Renault Group, Bruno Vincent, care a fost însoțit de Cristian Nevzoreanu - Director Comunicare și Afaceri Publice Renault Group România, și de Cornel Mănucu – Director adjunct Afaceri Publice.
Protejarea locurilor de muncă, provocările legate de trecerea la automobilele nepoluante, lansarea de noi modele Dacia, dar și a Daciei Bigster, infrastructura rutieră, trecerea la Euro 7 reprezintă subiecte de interes despre care am discutat pentru menținerea și dezvoltarea Dacia în România
Așa cum am făcut-o și până acum, susținerea Dacia este și rămâne o prioritate a mandatului meu!”, transmite deputatul Simona Bucura Oprescu.