Spitalul Orăşenesc Mioveni premiat pentru modul în care a fost gestionată criza COVID-19

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 24/11/2022

Astăzi la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a fost organizată Gala “România modernizată cu fonduri europene”. În cadrul acestui eveniment au fost premiate 14 proiecte, printre premianţi fiind şi Spitalul Orăşenesc Mioveni pentru modul în care a fost gestionată criza generată de pandemia de COVID-19.

În cadrul Galei “România modernizată cu fonduri europene” au fost premiate 14 proiecte de succes, finanţate cu fonduri europene 2014-2020, din POCU, POIM, POAT,POC, POR şi POCA. După cum relatează cei de la www.arges-stiri.ro, în cadrul acestui eveniment a fost premiat şi Spitalul Orăşenesc Mioveni. Unitatea spitalicească din Mioveni a fost premiată pentru “Creşterea capacităţii de gestionare a crizei cauzată de virusul COVID-19 prin dotarea cu aparatură medical a Spitalului Orăşenesc Mioveni”.

Dotarea spitalelor cu o aparatură de cea mai înaltă calitate reprezintă o garanţie pentru o populaţie cât mai sănătoasă, iar acest lucru este o prioritate pentru conducerea Spitalului Orăşenesc Mioveni, dar şi pentru primarul Ion Georgescu, cel care a făcut toate demersurile necesare pentru ca la Mioveni să fie construit şi dotat un spital la cele mai înalte standarde.

    Videoclipuri la articol: Spitalul Orăşenesc Mioveni premiat pentru modul în care a fost gestionată criza COVID-19

Ultimele articole din categoria Actualitate