Tentativă de OMOR în Argeș! O femeie și-a ÎNJUNGHIAT soțul
Scene șocante petrecute în noaptea de duminică spre luni în localitatea argeșeană Leordeni. O ceartă între doi soți a degenerat, iar femeia în vârstă de 44 de ani și-a înjunghiat de două ori soțul, un bărbat cu patru ani mai mare.
"În noaptea de 30 spre 31 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 de către o femeie de 44 de ani, care ar fi rănit pe soțul său, prin înțepare cu un cuțit, acesta având nevoie de îngrijiri medicale.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Leordeni au intervenit cu operativitate, stabilind că cele sesizate se confirmă. Bărbatul în cauză, de 48 de ani, din Leordeni, prezenta două plăgi produse prin înțepare, cu un cuțit, acesta fiind conștient. Femeia a fost condusă la unitatea de poliție, iar cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș. După administrarea probatoriului, femeia în cauză a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
În ziua de 31 octombrie a.c., aceasta a fost prezentată în fața instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive, iar Tribunalul Argeș a dispus cercetarea sub măsura arestului la domiciliu", transmit reprezentanții IPJ Argeș.