Triplă lansare de carte la Centrul Cultural Piteşti
Triplă lansare de carte la Centrul Cultural Piteşti. Evenimentul coordonat de scriitorul Jean Dumitrașcu va avea loc joi, 15 decembrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“La 15 decembrie a.c., Mihaela Popaiacu, proaspătă și tânără pensionară (a fost judecător la Tribunalul Specializat Argeș), debutează, la Casa Cărții, cu nu mai puțin de trei cărți. În fapt, trei romane de dragoste – , și , toate apărute în 2022 la Editura din București. Romanele par a fi scrise pe nerăsuflate, într-un stil alert, fără înflorituri inutile, primând acțiunea, extrem de complicată, așa cum este, de fapt, sufletul feminin. Finalurile par fericite, destinul asumat, dar o melancolie fără margini macină sufletul feminin protagonist. Romane feministe în integralitatea lor. Ea se îndrăgostește de El, pare ceva reciproc, dar apar alte personaje, un alt El, o altă Ea. Dar iubirea rămâne chiar și atunci când drumurile se tot ramifică, apar copii, cert e că bărbații au o minte întortocheată, că viața nu-ți oferă ce îți închipui… Mihaela Popaiacu nu s-a apucat să scrie acum, că are timp, scrisul fiind o pasiune încă din adolescență. De exemplu, romanul a fost început la 20 de ani, fiind rescris de mai multe ori până a fost trimis la tipar. Mihaela Popaiacu se alătură, astfel, altor magistrați piteșteni dominați de patima scrisului, precum avocații Titică Predescu (a scris toată viața versuri, a debutat editorial abia la 80 de ani) și Dan Ioan Panțoiu (a început cu cântece de muzică ușoară, a continuat cu teatru de revistă, în ultimii ani publicând romane polițiste)”, ne provoacă Jean Dumitrașcu.