Un consilier local din Argeș declarat INCOMPATIBIL de către ANI

Autor: Ioana Constantin
Publicat la: 11/12/2023

Consilierul local Ștefan Bostan din comuna Corbeni a fost declarat incompatibil de către cei de la Agenția Națională de Integritate. Alesul local de la USR  se pare că s-a aflat în conflict de interese după ce: "În perioada exercitării mandatului de consilier local (2020 – prezent), deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor C.L, a participat în data de 26 aprilie 2022 la deliberarea și adoptarea Hotărârii privind aprobarea închirierii unor terenuri disponibile aflate în proprietatea comunei de către o asociație în cadrul căreia persoana evaluată  deține calitatea de membru. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70  și art. 71 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1),  lit. f), alin. (2) și alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019." ne-au transmis cei de la ANI.  

Ștefan Bostan poate ataca decizia în instanță. Dacă decizia ANI rămâne definitivă acesta nu va mai putea deține timp de 3 ani nicio funcție publică. 

Ultimele articole din categoria Dezvăluiri