Un șofer BEAT a provocat un accident GRAV în Argeș!

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 17/04/2025

Un copil de 10 ani a fost transportat la spital, în urma unui accident rutier petrecut în comuna Băbana. 

"În seara zilei de 16 aprilie a.c. polițiștii Biroului Rutier Pitești au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe DJ731B, pe raza comunei Băbana, în care au fost implicate două autoturisme.

Din primele verificări un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Băbana, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul direcției și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, tot din Băbana, rezultând răsturnarea acestuia din urmă.

În urma impactului, un minor în vârstă de 10 ani, psager în autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani, a suferit leziuni ușoare și a fost transportat la spital pentru investigații medicale. 

Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că șoferul în vârstă de 25 de ani, ar fi consumat alcool, având o concentrație de peste 0,40 grame/litru alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

În urma verificărilor efectuate a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului", transmit reprezentanții IPJ Argeș. 

Ultimele articole din categoria Actualitate