Unitățile de învățământ din Mioveni sunt gata de începerea noului an școlar

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 06/09/2023

Unitățile de învățământ din Mioveni sunt gata de începerea noului an școlar. Ieri a avut loc la Primăria Mioveni o întâlnire la care au luat parte primarul Ion Georgescu, reprezentanții unităților de învățământ din oraș, dar și reprezentanți ai ISJ Argeș. 

"Anul școlar 2023-2024 va începe luni, 11 septembrie, va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri și va include cinci vacanțe școlare. 

La nivelul orașului Mioveni, unitățile de învățământ sunt pregătite pentru ai-i primi pe cei aproximativ 5.700 de elevi și preșcolari care s-au înscris în noul an școlar, după cum urmează:

- 1.400 la creșe și grădinițe

- 400 la grupa pregătitoare

- 1.300 în clasele I - IV

- 1.200 în clasele V - VIII

- 1400 la liceu

Aspecte privind organizarea festivităților de deschidere a noului an școlar în unitățile de învățământ din Mioveni, precum și detaliile privind lucrările de întreținere, reparații, curățenie și igienizare care au avut loc în fiecare instituție de învățământ din oraș în perioada vacanței de vară, au fost discutate astăzi, la primăria Mioveni, în cadrul Consiliului Consultativ pe probleme de învățământ. La întâlnire au participat reprezentnații conducerilor școlilor, liceelor și grădinițelor din Mioveni, conducerea primăriei precum și reprezentanții ISJ Arges", transmite primarul Ion Georgescu. 

Ultimele articole din categoria Actualitate